Adevărul despre pietrele Ica

petrele-ica

loading...

E imposibil de imaginat că un popor precolumbian avea acum 7-14 secole cunoştinţe medicale atât de avansate, care să permită operaţia pe cord deschis şi eliminarea unei tumori cerebrale. De asemenea, corectarea vederii cu ajutorul lentilelor de sticla este inacceptabilă pentru acea epocă.

Poate că cea mai impresionantă dovadă a cunoştinţelor civilizaţiei Ica o reprezintă vasul de lut pe care figurează un om călare pe un dinozaur ierbivor şi desenul extrem de bine executat al lui arheopterix, pasărea-dinozaur.

Nu există inscripţii care să ne lămurească dacă este vorba despre „relatări ale zeilor” intrate în legendă, iar pe de altă parte e greu de conceput faptul că imaginaţia acestui popor prea puţin cunoscut a mers atât de departe.

Peste 15 mii de obiecte datând din secolele VII-XIII au fost descoperite şi catalogate de Cabrera timp de trei decenii; în anii 70 ai veacului trecut, secarea râului Ica a permis scoaterea la lumina a unei civilizaţii necunoscute şi greu de încadrat istoriceşte, ale cărei artefacte depăşesc orice imaginaţie a arheologilor.

Înainte de a muri (2001), Javier Cabrera a mărturisit unor savanţi europeni că a adăpostit într-o cameră secretă, la subsolul muzeului, „obiecte cu totul speciale, a căror semnificaţie imposibil de desluşit cu cunoştinţele actuale”.

Sursa: efemeride.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *