Cercetătorii au descoperit medicamentul care te face mai generos

pilule

loading...

Creșterea nivelului de empatie și chiar apariția generozității la persoanele care îl utilizează ar putea fi dat de un medicament recomandat pentru Parkinson, susțin cercetătorii Universității Berkeley.

“Cercetarea noastră arată cum studierea unor întrebări de bază despre natura umană poate, în mod practic, să furnizeze informaţii importante privind diagnosticarea şi tratarea disfuncţionalităţilor sociale”, a declarat Ming Hsu, cercetător la Universitatea California, Berkeley.

Echipa de savanți susține că “tolcapon”, o pastilă folosită deja în tratarea maladiei Parkinson, ar putea, de asemenea, să provoace apariția unor sentimente de compasiune și gentilețe. Acest medicament ar acționa asupra cortexului prefrontal, zonă din creier responsabilă, printre altele, cu „cogniția socială”, adică felul în care stabilim raporturile cu semenii, felul în care ne gândim la alți oameni.

Pe parcursul testelor, subiecții au primit fie un medicament placebo, fie o pastilă de tolcapon, fiind apoi invitați să participe la un joc simplu care consta în împărțirea unei sume de bani între ei și o persoană necunoscută. S-a constatat că subiecții care au primit tolcapon au recurs la o împărțire mai echitabilă a sumei decât cei care primiseră medicamentul placebo.

“În mod normal, corectitudinea este o caracteristică constantă, parte a personalităţii individului”, a declarat Ming Hsu. “Studiul nostru nu respinge această noţiune, dar arată cum această trăsătură poate fi afectată în mod sistematic prin manipularea unor legături neurochimice specifice din creier”, a mai spus Hsu.

Oamenii de știință și-au exprimat speranța, ca pe viitor, medicamentele care ţintesc funcţii sociale în tratarea acestor afecţiuni care cauzează dizabilităţi.

Ana Grama
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *