Cum ne învingem ticurile nervoase?
Unii oameni îşi rod unghiile, alţii îşi răsucesc mereu o şuviţă de păr pe deget sau mişcă nervos din picior, dar majoritatea oamenilor au câte un tic. Chiar dacă sunt gesturi reflexe, ele pot fi controlate.
Majoritatea oamenilor au avut perioade în care s-au dezvoltat ticuri, iar stresul este, de regulă, cauza principală de apariţie. Aceste gesturi nu sunt neapărat nocive, pentru că reprezintă un mod de a gestiona situaţiile stresante emoţional, iar uneori şi disconfortul fizic. Problema este că ticurile pot fi supărătoare şi pun uneori persoana în cauză într-o situaţie jenantă. Rosul unghiilor, de exemplu, nu este privit cu ochi buni de cei din jur.
Deşi sunt gesturi reflexe, ele pot fi învinse, iar cel mai important pas în această direcţie este să le conştientizăm şi să identificăm motivele pentru care le avem. „Ar fi bine să cântărim avantajele, dezavantajele, motivele pentru care trebuie să scăpăm de ele şi argumentele în favoarea lor“, recomandă psihologul american James Claiborn, citat de „The Huffington Post“.
Apoi, trebuie să ne gândim o activitate prin care să le înlocuim, dar care să nu fie la fel de supărătoare ca ticurile, mai spune specialistul. Cea mai bună metodă de a scăpa de obiceiurile proaste este să eliminăm stresul din viaţa noastră, dar cum acest lucru este, în cele mai multe cazuri, imposibil, trebuie să găsim alte soluţii. Psihologul James Claiborn recomandă câteva trucuri pentru a ne învinge ticurile:
Rosul unghiilor. Activitatea care ar trebui să înlocuiască acest tic trebuie să ne ţină mâinile ocupate. James Claiborn recomandă încleştarea pumnului ori de câte ori avem tendinţa de a duce mâna la gură. „Nu îţi poţi încleşta pumnul şi roade unghiile în acelaşi timp“, spune psihologul. Alte soluţii pot fi purtarea unor mănuşi sau acoperirea degetelor cu bandă adezivă dacă suntem acasă şi nu avem activităţi care necesită folosirea mâinilor – „orice pentru a afce acest gest reflex mai dificil“, mai spune psihologul.
Răsucirea părului. O soluţie la îndemână pentru a scăpa de acest tic este prinderea părului în coadă sau în coc. După o vreme, începem să ne dezobişnuim de gestul reflex şi vom scăpa de el, ne asigură psihologul american.
Datul din picioare. Claiborn recomandă menţinerea unei poziţii rigide, pentru ca muşchii să fie tensionaţi. Dacă vom face lucrul acesta suficient de mult timp, sunt şanse mari să scăpăm de obicei, spune el.
Încleştarea maxilarului. Multe persoane au tendinţa să facă acest lucru când sutn stresate. Guma de mestecat poate s ajute la relaxarea maxilarului. Psihologul mai recomandă celor care au acest tic să-şi formeze obiceiul de a-şi ţine gura întredeschisă.
Dresul vocii. Expiratul lent poate fi o soluţie pentru acest obicei enervant. „Este imposibil să faci asta şi să-ţi dregi vocea în acelaşi timp“, spune Claiborn, care precizează că rezultatele acestei metode se vor vedea în doar câteva zile.
Sursa: cerceteaza.com