Curiozităţi despre corpul uman
Ochiul uman este atât de sensibil, că dacă Pământul ar fi fost plat, puteam fi capabili de a observa o lumânare pâlpâind noaptea de la o distanţă de până la 48 kilometri.
Cu cele aproximativ 100 000 de kilometri de vase sangvine în interiorul corpului uman se poate înconjura Pământul de două ori şi jumătate.
Când suntem îndrăgostiţi, creierul uman eliberează acelaşi cocktail de neurotransmiţători şi hormoni, care sunt eliberate de amfetamine. Aceasta duce la mărirea ritmului cardiac, pierderea poftei de mâncare şi a somnului, şi intensifică sentimentele de excitare
Creierul uman poate citi până la 1000 de cuvinte pe minut.
Când roşiţi pe obraji, mucoasa stomacului vostru, deasemenea, se roşeşte.
Impulsurile nervoase călătoresc, de la, şi spre creier, cu o viteză de până la 400 kilometri pe oră, mai rapid decât o maşină de curse de Formula 1.
În interiorul buricului mii de bacterii formează un ecosistem de mărimea unei întregi păduri tropicale.
În 30 de minute corpul uman emite suficientă căldură pentru a aduce 4 litri de apă la fiebere.
Noi avem acelaşi număr de fire de păr pe corpul nostru ca şi un cimpanzeu. Cele mai multe sunt inutile şi atât de subţiri că sunt invizibile.
Atomii care alcătuiesc corpul uman, astăzi, sunt aceeaşi atomi care s-au format în timpul Big Bang-ului, cu 13.7 miliarde de ani în urmă. Fiecare atom din corpul nostru are o vârstă de miliarde de ani.
Muşchii care participă la focalizarea ochilor se mişcă în jur de 100 000 de ori pe zi. Pentru a da muşchilor de la picioare un antrenament similar, veţi avea nevoie de a merge 80 de kilometri.
Pentru fiecare kilogram de mușchi sau grăsime câștigați, corpul nostru creează 11 metri de noi vase de sânge.
Oamenii sunt bioluminiscenți și strălucesc în întuneric. Lumina pe care o emitem este de 1000 de ori mai slabă decât ochii umani sunt capabili să perceapă.
Plânsul atenuează stresul și permite oamenilor de a reduce sentimentele de furie și tristețe. El, fizic, ne ajută să ne eliberăm de sentimentele negative.
Într-o zi sângele nostru călătorește în jur de 19 000 de kilometri prin corpul nostru. Aceasta este de patru ori distanța de la o coastă la alta a Statelor Unite ale Americii.
Sursa: inbors.com