De ce rostim în rugăciunea Tatăl nostru ,,facă-se voia Ta” şi nu a mea ?

ruga (1)

loading...

În tinereţe ne întrebăm de cele mai multe ori care este voia lui Dumnezeu cu noi, care este planul Său cu noi înşine. De ce rostim în rugăciunea Tatăl nostru ,,facă-se voia Ta” şi nu a mea ? De ce pentru a primi ceea ce ne dorim trebuie să cerem mai întâi de toate voia lui Dumnezeu?  În interiorul nostru se freamătă mii şi mii de dorinţe; unele bune, altele mai puţin bune. Uneori suntem dispuşi a face orice pentru ca visul să ni se împlinească, iar odată împlinit, observăm că rezultatul nu este tocmai cel dorit.  Atunci ajungem cu uşurinţă la întrebarea: ,,de ce nu e spre folosul meu“? Cerem motive, indicii chiar, ,,semne” de la Dumnezeu; stăruim în rugăciune dar căutăm să se facă tot voia noastră.

Aş vrea să vă împărtăşesc şi vouă puţin din experienţa mea. Timp de doi ani am cerut ceva în rugăciune care s-a dovedit în final a fi spre răul, şi nu spre folosul meu. Ceream neîncetat că acel vis să devină realitate, prin rugăciuni, acatiste şi paraclise. Credeam că şi Dumnezeu vrea acelaşi lucru pentru mine. Dar timpul trecea, şi cererea tot nu se împlinea. Trăiam cu impresia că Dumnezeu întârzie la chemarea mea. Că nu mai vrea să îmi asculte ruga. Astfel am căzut… Nu înţelegeam ce nu era bine. Nu înţelegeam care era voia Sa cu mine. Am încercat să forţez lucrurile, dar acelaşi răspuns negativ primeam zilnic. Mii şi mii de gânduri se năşteau în minte… Gânduri care nu au făcut altceva decât să îmi transforme căderea “uşoară” într-una adâncă.

Toate acestea până într-o zi, când… Un suflet drag trimis de Domnul m-a trezit la realitate spunându-mi că ,,Dumnezeu nu e un tonomat care împlineşte dorinţe ca apoi să ne supărăm pe El”.  Apoi a urmat a doua persoană care mi-a spus că Dumnezeu are ceva mai bun pentru mine.  În acele momente nu am înţeles mare lucru, dar acum înţeleg totul pe deplin. Sper şi voi să înţelegeţi nu de la mine, ci de la Tatăl care ştie ceea ce este spre folosul tuturor.

Aşadar, de ce trebuie să cerem să se facă voia Lui şi nu a noastră? Pentru că numai EL ştie ce e bine şi ce nu e bine pentru noi. El ştie ce ne e de folos şi va lucra în inimile noastre numai dacă îL lăsăm. Şi cum îl lăsăm?  Prin: “Facă-se voia Ta şi nu a mea”. Este cea mai scurtă rugăciune şi totodată cea mai grea. „Facă-se voia Ta” sunt cele mai grele cuvinte pentru noi, aş spune, pentru că presupun lepădarea de sine.

Cei ce caută şi fac voia lui Dumnezeu sunt consideraţi de însăşi Mântuitorul rudele Sale, precum spune în Sfânta Scriptură: “Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.” (Marcu 3:35). Cât de mare poate fi aceasta; prin voia Sa Sfântă Domnul Hristos ne uneşte cu El însuşi,  fraţii şi surorile Sale făcându-ne. A face voia lui Dumnezeu nu înseamnă doar a-I cere asta în mod repetabil la rugăciune, ci şi a împlini poruncile Sale. Împlinirea poruncilor ne ajută să descoperim calea, să realizăm că ceea ce Dumnezeu are pregătit pentru noi este mult mai bun decât ceea ce ne dorim noi. Să nu ne bazăm doar pe propriile noastre dorinţe fiindcă fără El nu putem face nimic. Fără Voia Lui noi nu am fi existat pe acest pământ, fără Voia Să nu s-ar fi împlinit cele spuse de prooroci. Iată cât de important este să rostim în rugăciune “Facă-Se voia Ta, Doamne”. Prin aceste cuvinte ne încredinţăm viaţa în mâinile Domnului căci precum spune Mântuitorul: “lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”.

Voia lui Dumnezeu poate fi implicit şi voia noastră în momentul când nu cerem ceva din această lume, nu cerem să se împlinească o dorinţă egoistă ci îl lăsăm pe Domnul să aranjeze lucrurile cum ştie mai bine. Când spui în prezent cu toată încrederea “fie precum vrei Doamne”, sau ,,facă-se voia Ta”, spui de fapt pentru mai târziu “Asta vroiam cu adevărat Doamne de la Tine, însă nu ştiam la început cât de bine îmi va face ceea ce mi-ai dăruit!”. Aşa Îl laşi pe El să fie întru tine și să îţi guverneze viaţa după cum ţi-ar trebui mai bine, nu după cum crezi că ar trebui mai bine, căci adesea ceea ce credem noi că ne trebuie în viaţa nu este tocmai ceea ce ne trebuie pentru mântuire.  Să îl lăsăm pe Dătătorul a toate să se sălăşluiască şi în interiorul nostru , rugându-L neîncetat să facă voia Sa cu noi înşine, căci atunci vom înţelege care este planul Său şi cum ne simţim cu adevărat în mâinile Lui. Vom simţi acel sentiment de siguranţă incredibilă, acea bucurie neaşteptată, acea iubire nemăsurată a Celui ce înainte de a se jertfi pentru noi, a rostit în Grădina Ghetsimani:

“Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă…”

Sursa: Ortodoxia Tinerilor, jurnalspiritual.eu

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *