De ce sunt mulți oameni „copleșiți de situație”?
De ce unii oameni au succes, iar alții nu? Oamenii de succes depășesc așa-numitele situații negative privindu-le ca pe ceva ce îi ajută să evolueze. Prin urmare, le transformă în circumstanțe pozitive. Le folosesc doar ca trepte pentru a atinge succesul pe care îl doresc.
Situațiile nu sunt în sine nici bune, nici rele, pur și simplu sunt. Și sunt importante, însă doar în măsura în care le lăsăm noi să fie! Gândirea și convingerile tale determină dacă acestea au un efect pozitiv sau negativ asupra ta. Alegerea îți aparține. Așadar, de ce să nu optezi pentru un efect pozitiv?
Mulți oameni susțin că le-ar plăcea să-și îmbunătățească situația, însă nu sunt dispuși să-și îmbunătățească atitudinea și să deprindă abilitățile necesare pentru a face acest lucru. Prin urmare, rămân ineficienți și se miră de ce se luptă neîncetat să-și atingă scopurile.
Dacă cineva se plânge că este „copleșit de situație”, întreabă-l „Ce cauți sub ea?”. Apoi ajută-l să găsească partea pozitivă și să depășească faza în care își plânge de milă.
Te-ai gândit vreodată la motivul pentru care oameni diferiți, în situații și medii istoric identice, reușesc în timp ce alții eșuează? Dorința, credința, atitudinea, planificarea și acțiunea fac diferența. După cum spunea Henry Ford: „Dacă tu crezi că poți sau că nu poți, ai dreptate”. Așadar, crezi că poți și că alții pot și ei!
Dicționarul definește circumstanța ca „ o condiție, un fapt sau un eveniment care însoțește sau determină apariția unui alt fapt sau eveniment; o condiție esențială pentru un fapt sau un eveniment”.
Prin urmare, ar putea părea că suntem controlați de circumstanțe. De ce? Deoarece majoritatea oamenilor acționează sau reacționează la ele la fel de prompt și de complet cum ar face la directiva unui superior. Ai observat asta vreodată?
Sursa: Thomas Smith, „Totul depinde de tine!”, ed. Amaltea, 2010