Despre inteligență
Individul “vinovat” pentru identificarea lor este Howard Gardner în cartea „Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences”. (“Cadrele Mentale: Teoria Inteligenţelor Multiple”). Cele 7 tipuri de inteligenţă, aşa cum le-a identificat el, sunt:
1. Inteligența matematică și rațională
Aceasta este inteligența cifrelor, este gândirea logică, ordonată a fizicienilor şi matematicienilor. Cel care are o astfel de inteligenţă învaţă cel mai uşor atunci când i se prezintă cifre, când lucrurile au logică; se descurcă foarte bine cu simboluri şi reprezentări grafice.
2. Inteligența vizuală și spațială
Este vorba aici despre capacitatea de a reprezenta mental experienţele şi lumea exterioară. Este, spre exemplu, inteligenţa pictorilor, a arhitecţilor, designerilor, navigatorilor pe oceane (deşi acum nu prea mai este cazul), sculptorilor şi aşa mai departe. Cei care folosesc această inteligenţă vizualizează foarte mult şi au nevoie să-şi reprezinte mental realitatea. Această inteligență este des folosită şi în exerciţiile de control a stărilor şi de antrenament mental pentru succes (la sportivi mai ales).
3. Inteligența verbală și auditivă
Sintaxă, semantică. Inteligenţa marilor oratori, traineri, poeţi, scriitori, umorişti. Cei cu inteligenţă auditivă vor avea nevoie să audă în cap lumea din exteriorul lor. Este tipul de inteligenţă cel mai folosit de către învăţământul actual – informaţiile trebuie auzite pentru a fi asimilate.
4. Inteligența muzicală și ritmică
Mozart vă spune ceva? Este inteligența muzicienilor de toate tipurile. Oamenii înzestraţi cu acest tip de inteligenţă au o percepţie fină a ritmului în toate evenimentele, în viaţă. Ei au nevoie să găsească ritm în orice şi să înţeleagă „muzica” din evenimentele vieţii. Apoi învaţă la examen în ritm de Mozart… sau Eminem. După preferinţe.
5. Inteligența kinestezică
Inteligenţa mişcării, a coordonării. Gimnaştii, acrobaţii, jucătorii de tenis şi sportivii în general. Cei care lucrează direct cu lemnul şi alte materiale (dulgheri, mecanici etc). Cei care învaţă utilizând acest tip de inteligenţă au nevoie să fie implicaţi şi dacă pot atinge şi manipula diverse obiecte. Ei învaţă bine prin jocuri. Au nevoie şi de mişcare la nivel intern (adică mental).
6. Inteligența intrapersonală
Este inteligența singuraticilor, a poeţilor solitari precum Rimbaud sau a preoţilor care zilnic sunt în meditaţie. Este inteligența celor care aleg să gândească complet diferit şi să iasă la modul „brutal” din tiparele societăţii pentru a reflecta singuri, ei cu sine. Aceste persoane au nevoie să stea singure şi să gândească pentru a înţelege. Să fie linişte şi să nu fie deranjaţi.
7. Inteligența interpersonală
Este 6 exact invers. Este inteligența marilor lideri, a celor care au influenţat capacitatea lor de a dezvolta relaţii interumane. Churchill, Ghandi, Napoleon sunt câteva nume mai recente. Cei cu inteligenţa interpersonală reuşesc să unească şi să conducă oamenii cu o uşurinţă incredibilă. Ei învaţă foarte bine în echipe, se implică în proiecte de grup şi au nevoie mereu să ţină contactul cu oamenii.
Bineînţeles, toţi avem câte puţin din fiecare şi ne bazăm pe 1-2 tipuri de inteligenţă. Nu e neapărat mai bine să ai ca preferinţă unul sau altul dintre tipurile de inteligenţă.
Pur şi simplu este util să ştii cărui tip aparţii şi să înveţi bazându-te pe acel tip. Şi să fructifici avantajele pe care ţi le oferă.
Sursa: succesulpersonal.ro