Evenimentele zilei în istorie
1522 – S-a nascut Ulisse Aldrovandi (Ulysses Aldrovandus), medic italian și naturalist reprezentant al Renasterii, unul din întemeietorii zoologiei moderne; (d. 4 mai 1605). În 1549 este acuzat de erezie şi întemniţat la Roma pentru 18 luni. În perioada acestei s detenţii, Aldrovandi face descoperiri in domeniul botanicii, zoologiei si geologiei. Unii istorici il consideră primul care a utilizat termenul „geologie”.
1565 – Ia sfarsit asediul Maltei, inceput de turci la 18 mai pentru ocuparea arhipeleagului si alungarea cavalerilor Ordinului Sf.Ioan de Ierusalim, instalati aici din anul 1530, dupa ce fusesera izgoniti de otomani in anul 1522 din insula Rhodos. Cu toata superioritatea lor numerica, turcii nu au putut infrange rezistenta cavalerilor ioaniti, fiind obligati sa se retraga cu mari pierderi.
1649 – Ia sfarsit asediul orașului Drogheda din estul Irlandei, aparat de o garnizoană catolică irlandeză si de regaliști englezi. În urma atacului, mare parte din soldații garnizoanei catolice irlandeze și un număr neprecizat, dar important de civili, au fost uciși de trupele parlamentare, conduse de lui Oliver Cromwell. Au fost cca.2800 de soldati morti, 200 de prizonieri si un numar necunoscut de civili ucisi, estimat la 7-800 persoane.
1709 – Bătălia de la Malplaquet a fost una din bătăliile Războiului Succesiunii Spaniole, opunând armata franceză condusă de mareșalul Villars, unei armate a Marii Coaliții aflate sub conducerea Ducelui de Marlborough și a Prințului Eugen de Savoia. A fost una din cele mai crude bătălii ale secolului: francezii au lăsat pe câmpul de bătălie peste 12000 de morți, în timp ce aliații au pierdut 20000 de oameni. Datorită prețului prea mare plătit de către învingători, este considerată o victorie à la Pirus. După bătălie mareșalul Villars i-a scris lui Ludovic al XIV-lea
„Dacă Dumnezeu ne va ajuta să pierdem încă o astfel de bătălie, Maiestatea sa poate fi sigură că inamicii săi vor fi distruși”. Bătălia a fost numită și Bătălia celor doi regi, deoarece pe câmpul de bătălie au combătut prințul coroanei Prusiei, viitorul rege Frederic Wilhelm I al Prusiei, și prințul moștenitor Frederic, viitorul rege al Suediei. Pe câmpul de bătălie au luptat doisprezece mareșali francezi. După bătălie Prințul Eugen de Savoia a renunțat să invadeze Franța.
1798 – S-a născut Franz Ernst Neumann, fizician şi matematician, considerat fondatorul fizicii matematice (m. 23 mai 1895).
1816 – S-a născut inventatorul Carl Zeiss. Printre meritele sale se numără si producerea de lentile de calitate superioară şi îmbunătăţiri tehnice aduse microscopului. A întemeiat în noiembrie 1846 Firma Carl Zeiss;. A decedat la 2 decembrie 1888.
1823 – A încetat din viaţă David Ricardo, economist şi om politic englez; (n. 1772). Reprezentant al Școlii Clasice de Economie, David Ricardo a provenit dintr-o familie de evrei sefarzi, originară din Olanda. S-a nascut la Londra la 18 aprilie 1772 si publică prima sa lucrare la 38 de ani, in 1810, cu titlul „Despre marele preț al monedei ca probă a deprecierii biletului de bancă”. Îi urmează, în 1817, Principiile de economie politica, lucrarea ce îl va face celebru. În 1821 fondează clubul de Economie Politică, primul de acest fel din Marea Britanie.
1851 – Emigrația română a aderat la Comitetul Central Democratic European de la Londra. Dimitrie C. Brătianu, reprezentantul României, a fost cel care a semnat actul de adeziune.
1853 – Pentru prima dată se utilizează telegraful electric.
1873 – In capitala Rusiei, Sankt Petersburg, pe strada Odesei, sunt aprinse primele lămpi electrice.
1875 – S-a nascut la Brasov, poetulul şi traducătorul român, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români, Stefan Octavian Iosif; (d.22 iunie 1913). Şt. O. Iosif si poetul Dimitrie Anghel au avut o relatie de prietenie benefică pentru literele româneşti. Lucrand impreuna sub pseudonimul A. Mirea, au început să publice lucrări originale şi numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul „Caleidoscop al lui A. Mirea”, volum apărut în 1908 şi comentat de critica şi istoria literară, atât la apariţie, cât şi mai târziu.
În intervalul 30 August – 11 septembrie 1877 are loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independenţă a României. După o eroică încleştare, trupele române ocupă puternica redută Griviţa I. Cad în luptă maiorul Gheorghe Şonţu, căpitanul Valter Mărăcineanu şi aproape 800 de soldaţi.
1885 – S-a născut David Herbert Lawrence, poet, eseist britanic, unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi romancieri ai secolului XX (“Amantul Doamnei Chatterley”); (m. 2 martie 1930).
1878 – Agenţia diplomatică română de la Viena este ridicată la rangul de legaţie. Legaţia de la Viena este prima reprezentanţă oficială română în străinătate.
1940 – Este dizolvat Partidul Naţiunii din România care funcţionase ca partid unic în ultima parte a dictaturii personale a regelui Carol al II-lea.
1971 – A murit in urma unei boli cardiace, Nikita Sergheevici Hruşciov, politician comunist sovietic, lider al Partidului Comunist din fosta URSS si fost prim-ministru al acestei ţări; (n. 17 aprilie 1894). A fost iniţiatorul “dezgheţului” si a destalinizarii în politica internă şi externă sovietică.
1989 – Ungaria anunță că refugiații est-germani, care au fost adăpostiti în tabere temporare, sunt fost liberi să plece în Germania de Vest „capitalista”.
2001 – La ora 8.46, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, un avion de pasageri lovea în plin turnul de nord al complexului World Trade Center, din New York. La început, lumea a crezut că era vorba doar de un accident, dar, un sfert de oră mai târziu, un alt avion s-a zdrobit de al doilea turn al complexului. Din acel moment, a fost clar că Statele Unite erau ţinta unui atac terorist fără precedent. Peste 3000 de oameni si-au pierdut viata in urma acestui atac. Al treilea avion a lovit clădirea Pentagonului, de lângă Washington. Cel de-al patrulea s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii s-au revoltat împotriva teroriştilor. Cu preţul vieţii, ei au reuşit să-i facă să-şi rateze ţinta care era, probabil, Casa Albă sau Congresul.
2007 – Rusia a testat cu succes cea mai puternica bomba non nucleara din lume, supranumita „tatal tuturor bombelor”, de patru ori mai puternica decat MOAB americana, botezata „mama tuturor bombelor”. Bomba continea 7,1 tone dintr-un tip nou de exploziv echivalent cu 44 tone de TNT.Prin comparatie, bomba americana care foloseste 8 tone de explozibil, echivalent ca putere cu 11 tone de TNT. Raza de distrugere a bombei rusesti este de 300 metri, dublu in comparatie cu cea americana, si are 0,3% din puterea bombei atomice de la Hiroshima (care a avut echivalentul a 13000 tone TNT si a emis in plus si radiatii devastatoare).
2013 – Un lanț uman pentru independența Cataloniei, cu o lungime de 400 km, este organizat de Assemblea Nacional Catalana. Adunarea Nationala Catalana este o organizație naționalista separatista, al carei principal obiectiv este obținerea independenței politice a Cataloniei, fața de Spania.
Articole relatate de unitischimbam și istoria.md