Hibrizi OM-ANIMAL: dezastrul zilelor noastre

hibrid-om-animal

loading...

Oamenii de ştiinţă din diferite ţări creează hibrizi om-animal bizari, care pot produce panică în societate. În ultimii 10 ani, progresul înregistrat în ingineria genetică i-a uimit pe oamenii de ştiinţă şi observatorii simpli.

Astăzi, crearea unor forme de viaţă noi este accesibilă chiar şi pentru studenţi la domiciliu. Din păcate, legile rămân în urma jocurilor oamenilor de ştiinţă.

La rândul lor, aceste forme de viaţă noi nu sunt ilegale, însă ele pot prezenta un pericol pentru societate. Este imposibil de prezis ce se va întâmpla dacă ele vor începe să se înmulţească. Dar oamenii de ştiinţă abia aşteaptă să deschidă lumii noua lor creaţie, să deschidă ceea ce până nu demult părea o fantezie absolută.

Drept exemplu putem spune că oamenii de ştiinţă au creat şoareci cu un cromozom uman artificial. Acest lucru este considerat o descoperire care poate duce la noi forme de tratament a unei serii de boli. Potrivit Lifenews.com, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Wisconsin au obţinut succese în transplantul de celule de la un embrion uman în creierul şoarecilor. Celulele au început să crească şi cu timpul şoarecii au devenit mai inteligenţi. Aceşti şoareci pot ieşi din labirint şi pot învăţa semnalele condiţionate mult mai repede decât înainte de transplant.

Se pune întrebarea: practica transplantului de ţesuturi umane animalelor aduce mai multe beneficii decât riscuri? Deja este clar că creşterea organelor umane în animale nu este ceva de domeniul fantasticului, ci o realitate. Oamenii de ştiinţă japonezi au început să folosească purcei pentru creşterea organelor umane şi pentru aceasta este nevoie de aproximativ un an.

Conform Infowars.com, obiectivul principal în cazul de faţă este creşterea numărului necesar de organe pentru scopuri medicale. Însă, guvernul japonez trasează şi alte sarcini: în prezent el pregăteşte o decizie care permite începerea cercetărilor legate de embrioni.

Thetruthwins.com relevă că dacă organul uman începe să crească într-un purcel, acesta nu mai este un purcel sută la sută, ci un organ uman, care a crescut într-un purcel şi el nu mai poate fi considerat un organ uman sută la sută. Destinatarii acestor organe trebuie să fie de acord cu introducerea unor organe hibride între om şi animal.

Consecinţele creării de hibrizi ar putea ameninţa societatea şi în prezent şi în viitor, însă principalul pericol este incapacitatea de a prezice consecinţele pierderii controlului asupra unor astfel de hibrizi.

Şi mai alarmant este faptul că în majoritatea ţărilor nu există legi, care limitează crearea unor asemenea fiinţe, ceea ce permite crearea lor incontrolabilă. Mai mult, nu este prevăzută o pedeapsă în cazul în care o asemenea creatură vie va face rău altora.

Sursa: ganduridinierusalim.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *