Istoria oglinzii
Oglinda este un obiect a cărui suprafață este destul de lucioasă încât formează o imagine. Cele mai întâlnite tipuri de oglinzi sunt cele plane, (care prezintă o suprafață plată) şi oglinzile curbate (folosite la vizualizarea mărită sau scăzută a imaginilor).
De obicei, oglinzile sunt folosite pentru întreținerea personală, decorare, arhitectură şi în aparaturile științifice (telescoapele și laserele).
Oglinda îşi are rădăcinile încă de la începutul omenirii. Primii oameni obişnuiau să îşi privească reflexia în ape stătătoare.
Istoria şi obţinerea oglinzilor
După atestările arheologice, oglinda e un străvechi atribut al civilizației umane. Se presupune că vestita statuie “Venus din Milo” avea în mâini atributele frumuseții: un pieptene (sau un voal) și o oglindă.
Totodată, celebrul far din Alexandria folosea oglinzi uriașe ca să indice drumul spre port.
Primele oglinzi există de aproximativ 5000 de ani, având ca și centru de expansiune Egiptul și China. Acestea erau din bronz sau argint șlefuit având o formă ovală. Primele oglinzi de sticlă au fost obținute de către sticlarii din Murano în cursul secolului al XII-lea.
În Veneţia, cei care ştiau secretele fabricării oglinzilor şi le divulgau, erau condamnaţi la moarte. Astfel, statul veneţian a avut monopolul producţiei de oglinzi până la mijlocul secolului al XVII-lea.
Chimistul german Justus von Liebig este inventatorul oglinzii de sticlă argintată. Fabricarea oglinzii se făcea prin turnarea pe sticlă a unui strat subţire de argint metalic pe care îl obţinea dintr-un proces chimic de reducţie de nitrat de argint.
Actualele oglinzi sunt fabricate prin pulverizarea unui strat subțire de aluminiu sau aplicând un strat de argint topit pe partea inferioară a unei farfurii de sticlă într-un recipient închis ermetic.
sursa: jurnalspiritual.eu
