Leacul pentru plămâni, stomac și articulații. Totul despre una dintre cele mai prețioase plante medicinale de la noi
Numită popular şi „iarba lui Tatin” sau „iarbă băloasă”, tătăneasa (Symphytum officinale) este considerată una dintre cele mai preţioase plante medicinale de la noi.
Chiar dacă înfloreşte din mai pînă la sfîrşitul lunii august, în scopuri medicinale se recoltează jumătatea superioară a tulpinii, în timpul şi după înflorire, pînă prin luna octombrie.
Frunzele se usucă la umbră. Rădăcina, de culoare neagră, foarte ramificată, se recoltează din martie pînă în aprilie sau din septembrie pînă în noiembrie. Se curăţă, se spală şi se taie în bucăţi de 10-15 cm, apoi se usucă la soare sau în poduri. Rădăcinile uscate se păstrează în încăperi ferite de umezeală.
Este de reţinut un lucru foarte important: rădăcinile de tătăneasă sînt otrăvitoare dacă se folosesc intern în doze mari. De aici şi faptul că tătăneasa este, în ultimul timp, din ce în ce mai contestată ca remediu fitoterapeutic intern chiar de către unii fitoterapeuţi cu mare experienţă. Aceştia recunosc totuşi că, în doze mici, rădăcinile de tătăneasă nu prezintă nici un risc pentru sănătate.
Cîteva recomandări terapeutice
Intern, infuzia din rădăcină de tătăneasă se foloseşte ca antiinflamator şi astringent. Este eficientă în hemoragii la nivelul tubului digestiv, ulcer gastric sau diaree însoţită de sînge. Pentru cei care suferă de ulcer gastric, fitoterapia recomandă un amestec 100 g tătăneasă, 50 g gălbenele şi 50 g de troscot; se prepară infuzie şi se beau 3 căni/zi.Infuzia de tătăneasă în lapte este recomandată în cazul afecţiunilor pulmonare, în special a bronşitelor, pleureziilor şi tuberculozei.
Vinul de tătăneasă (se taie fin 2‑5 rădăcini proaspete şi se lasă 5‑6 săptămîni într‑un litru de vin alb natural) este un mijloc excelent în tratarea bolilor de plămîni.Asociată cu muşeţel sau pelin, infuzia din rădăcini de tătăneasă se poate folosi sub formă de gargară în abcesele dentare şi în stomatite. Tinctura de tătăneasă este foarte eficientă la persoanele care suferă de reumatism sau artrite.
Pe membrele paralizate se recomandă aplicarea frunzelor de tătăneasă încălzite în apă caldă şi terciuite. Rădăcina uscată se poate pisa şi, cu apă călduţă, se face o pastă care se aplică pe zona bolnavă. Astfel de „prişniţe” sînt utile în ulcere varicoase, reumatism, dureri de gît, periostată (inflamaţie a osului). Tinctura, aplicată sub formă de comprese, este utilă în tratarea unor arsuri, răni, contuzii, echimoze şi fracturi.
Alantoina din tătăneasă, bună în cazul ulcerelor gastrice acideÎn caz de probleme gastrice şi duodenale generate de secreţia acidă, foarte util în terapie este ceaiul din rădăcini de tătăneasă. Se prepară decoct din 1-2 linguriţe rădăcină la 300 ml apă. Se fierbe 5 minute, apoi se lasă 2 ore pentru macerare. Se strecoară şi se beau 2-3 ceaiuri călduţe pe zi, puţin îndulcite cu miere de albine.
„Acest ceai se recomandă numai în caz de gastrite şi ulcere acide, avînd o acţiune antiinflamatoare, cicatrizantă şi calmantă datorită conţinutului ridicat de mucilagii şi alantoină. Efectul este şi de regenerare a unui nou ţesut pe suprafaţa ulcerată, mucoasa refăcîndu-se complet în cîteva săptămîni. A se evita consumul la formele hipoacide, întrucît poate favoriza carcinomul gastric”, ne-a spus dl prof.univ.dr. Constantin Milică, specialist în fitoterapie.
În acelaşi scop se poate folosi tinctura din 10 rădăcini, uscate şi măcinate, macerate 8 zile în 100 ml alcool tare. Se iau cîte 20 de picături în puţină apă, de 3 ori/zi, după mese.
Acelaşi efect, spune prof. Milică, îl are şi uleiul de tătăneasă:
-se pun 100 g rădăcini uscate şi măcinate în 100 ml alcool şi se lasă la macerat 6 ore;
-se adaugă apoi 1 litru de ulei de floarea soarelui şi se lasă 24 de ore, după care se fierbe timp de 1 oră pe baia de apă, amestecînd la intervale scurte.
După 24 de ore de repaus, se strecoară şi se păstrează la rece, în sticluţe brune. Se consumă cîte 3 linguriţe/zi, după mesele principale.
Alifie din tătăneasă pentru dureri articulare
Durerile articulare cronice, accentuate în sezonul rece prin expunerea la frig, beneficiază de atenuare şi chiar dispariţie după utilizarea unui vechi leac popular – „unsoarea lui Tatin”.
Alifia este uşor de realizat din rădăcină proaspătă de tătăneasă, curăţată şi rasă, ori din rădăcini uscate, transformate în făină fină. Pentru 50 g tătăneasă se folosesc 200 g untură nesărată de porc sau pasăre, iar pentru persoanele alergice la aceste grăsimi, se poate folosi unt sau margarină cu 80 la sută grăsime.
Planta este lăsată să clocotească 10-15 minute în grăsimea încinsă, iar după 24 ore de repaus, grăsimea este încălzită, strecurată, amestecată pe foc mic cu o lingură de miere, puţină tinctură de propolis şi 50 g de ceară de albine rasă. Amestecul trebuie agitat mereu pînă se răceşte şi se întăreşte ca o cremă.
Adaosul de miere şi propolis nu este obligatoriu dar poate fi util pentru acţiunea sa protectoare asupra pielii. Rădăcina de tătăneasă irită, uneori, pielea sensibilă.
Dacă se foloseşte pulbere de rădăcină uscată, aceasta trebuie umezită, cu cîteva ore înainte, cu alcool cît să formeze un terci. Procedura este aceeaşi dar pulberea nu se mai separă de grăsime, ci rămîne în amestec.
Alifia trebuie păstrată la rece. Se foloseşte la ungerea articulaţiilor dureroase, seara, urmată de o compresă caldă, uscată, cîteva zile la rînd. Se poate dovedi utilă şi pentru urgentarea vindecării rănilor vechi, parezelor, luxaţiilor (în amestec cu extracte de arnică) şi bătăturilor dureroase.
Remediu pentru ulcere varicoase
Foarte des, tătăneasa se utilizează în tratamentul flebitelor, varicelor şi ulcerelor cronice de gambă. Pentru aceasta, se prepară o alifie din 12 g extract fluid de tătăneasă (se poate prepara şi acasă), 20 picături de esenţă de bergamonte, 20 g oxid de zinc, 10 g lanolină şi 30 g vaselină (toate se pot procura din farmacii). Alifia se aplică în scop vulnerar pe ulceraţii, răni, ulcere de gambă, varice sîngerînde. De asemenea, pe varicele sîngerînde se poate aplica şi pulberea de rădăcină, cu o igienă corespunzătoare a acestora.
Sursa: ziarulevenimentul.ro