Maxim sau maximum? Tu știi cum este corect?

Deși au în comun sensul de „valoare superioară peste care nu se poate trece; cea mai mare valoare”, gramatical și, implicit, contextual, cele două cuvinte se despart și, sub nicio formă, nu trebuie utilizate ca sinonime (totale), după cum văd că se întâmplă totuși foarte des.

Cuvântul maximum este un substantiv neutru împrumutat din latină pe filieră franceză, având sensurile de „limită superioară peste care nu se poate trece”; „cea mai mare valoare, cantitate, intensitate”.

Termenul maxim, -ă reprezintă, din punct de vedere gramatical, fie un adjectiv cu patru forme flexionare (maxim, -ă, -i, -e), adaptat din forma de superlativ latinească maximus, cu înțelesul „care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal”, fie un substantiv neutru (provenit din substantivul maximum: „valoarea cea mai mare pe care o poate lua o mărime variabilă”) sau substantiv feminin (maximă: „cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă”; „centru de înaltă presiune atmosferică”).

Substantivul maximum intră în componența locuțiunii adverbiale la maximum, cu sensul „în cel mai înalt grad”. Totodată, poate fi el însuși utilizat cu valoare adverbială cu înțelesul restrictiv de „în cantitatea/timpul/spațiul maxim posibil”. Și în aceste situații se produc, de regulă, cele mai numeroase confuzii.
De exemplu, vedem și auzim adesea enunțuri de tipul „Ne vedem în maxim două ore.”.; „Trebuie finalizat proiectul în maxim zece zile.”; „Scrie un eseu de maxim 2 pagini.” ș.a.
În asemenea contexte însă, termenul care ne interesează este utilizat cu rol adverbial, iar dintre cele două forme, maxim, respectiv maximum, doar cea din urmă (maximum) poate avea valențe de adverb. Așadar, în situațiile/expresiile cu această structură și cu înțelesul de „cel mult”, nu este corect decât termenul maximum.

Sursa: literparc