Mecanismul care poate declanșa al treilea război mondial
După încheierea Războiului Rece au apărut diferite evenimente interpretate de unii specialiști ca fiind posibile motive pentru izbucnirea unui viitor presupus război mondial, astfel:
– Războaiele din Golf;
– Conflictul diplomatic dintre Iran și Statele Unite a generat câteva speculații în legătură cu posibilitatea declanșării unui ipotetic al Treilea Război Mondial;
– Lupta contra terorismului internațional, pornită oficial de Statele Unite și alte națiuni după atacul din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center și altor clădiri oficiale americane;
– Testele nucleare efectuate de Coreea de Nord;
– La 26 ianuarie 2011 – Războiul Civil Sirian;
– Și mai recent, criza din Ucraina si din Fasia Gaza.
Sunt și voci care susțin că al treilea război mondial este în desfășurare, fiind unul economic. Un război mondial pare că ar face lucrurile să degenereze. Nu mai suntem în 1914 sau 1939. Sunt destul de multe țări care dețin bombe nucleare și mai multe care dețin această tehnologie sau sunt pe cale să o dezvolte. Un război atomic pare cea mai proastă idee. Însă nu trebuie să considerăm o eventuală conflagrație că fiind nucleară. Sunt arme mai periculoase și care pot fi folosite pentru a elimina populația din anumite zone, păstrând totuși infrasctructura intactă. Aceste arme ar trebui să ne îngrijoreze. Folosirea lor va fi inevitabilă.
Începând cu toamna anului 2011, SUA împreună cu Națiunile Unite au atacat mai multe țări care, din punct de vedere oficial, atentau la integritatea statelor învecinate sau la libertățile omului. Un asemenea argument pare fabricat pentru copiii de grădiniță mai degrabă, cunoscându-se faptul că în China spre exemplu, libertățile omului sunt îngrădite fără a se lua vreo măsură, iar regimurile totalitariste au fost acceptate de către SUA și NATO în mai multe țări, atâta timp cât interesele lor în acele țări nu erau puse în pericol.( vezi țările arabe aliate SUA în care regimurile dictatoriale nu sunt combătute ).
Omenirea a fost de mai multe ori la un pas de al treilea război mondial. Documente secrete păstrate mai bine de 30 de ani au fost date publicităţii, care arătă cum britanicii se pregăteau în anul 1981 de un cumplit război mondial. Scenariul a rămas ascuns în Arhivele Naţionale ale Marii Britanii mai bine de 3 decenii. În timpul Războiului Rece funcţionarii britanici trebuia să facă o simulare a unui război nuclear, o dată la doi ani. Acest exerciţiu pregătea omenirea pentru ceea ce putea să fie mai rău, un alt război mondial. Funcţionarii aveau în vedere probleme precum raţionalizarea benzinei, mersul trenurilor, rezervele alimentelor sau ale serviciilor medicale pentru militarii răniţi, dar şi haosul creat în oraş de revolta populaţiei şi eventuale atentate teroriste.
Economistul rus Nikolai Kondratieff a publicat în 1925 teza sa privind „ciclurile economice ale Occidentului”, arătând că, odată la 50 – 60 de ani (ciclurile putând să se contracte sau să se dilate în funcție de anumite circumstanțe ce țin de acțiuni ale oamenilor), economia occidentală atinge un vârf, după care plonjează în haos. Ceea ce se traduce prin revoluții și războaie generate de factori economici. Acum, economia occidentală este pe buza prăpastiei, gata să plonjeze în haos, trăgând după sine și celelalte țări, prinse în schema financiară prin mecanisme bancare.
Urmărind evenimentele din ultimii ani, se pare că cel puțin unele puteri caută cu disperare conflicte. În primă parte aceste conflicte rămân regionale însă e foarte posibil ca în curând cel puțin unul din conflicte să scape (voit sau nu) de sub control. În urma fiecarei conflagrații armate majore, structurile aflate la conducere au schimbat radical sistemele de viață, de comportament, de gândire, cu acceptul tacit al oamenilor. Frica de a nu se mai întâmpla o asemenea nenorocire și dorința de supraviețuire ne va face să acceptăm orice sistem, fie el si unul totalitarist global.
Sursa: conspiratiisimistere.wordpress.com