Misterele Ceahlăului. Jocuri de lumini unice și inexplicabile

Dincolo de măreţia peisajului, menită să taie pur şi simplu respiraţia privitorului, Ceahlăul a intrat şi a rămas însă în istorie datorită misterelor care îl înconjoară. Departe de a a egala prin înălţime alte piscuri din ţară, masivul poate fi totuşi văzut, în zile senine şi în anumite condiţii de luminozitate a soarelui, de pe ţărmul Mării Negre aflat la aproape 500 de kilometri distanţă, sau de pe malul la fel de îndepărtat al Nistrului.

La orele răsăritului, deasupra Ceahlăului se produc jocuri de lumini unice şi inexplicabile. Localnicii văd deseori apariţii misterioase pe cer şi descoperă pe păşunile din jur cercuri perfect trasate, pe care le pun pe seama altor fiinţe din Univers. Cei din vechime considerau muntele ca fiind sălaş al zeului Zamolxis, iar cei de astăzi spun că masivul este străbătut de cea mai puternică axa energetică a globului pământesc. Sălaşul zeilor comparat cu Muntele Athos, geograful antic grec, Strabon, povestea în scrierile sale despre muntele sfânt Kogaion, unde trăia marele preot Zamolxis, devenit, mai apoi, zeu suprem al dacilor locuitori pe acele meleaguri. Legenda spune că Dochia, fiica lui Decebal, a ales drept loc de refugiu din calea romanilor acelaşi Ceahlău al zeului Zamolxis. Împresurată de ostile împăratului Traian, ea s-a rugat divinităţii şi s-a prefăcut în stană de piatră. Stânca Dochiei străjuieşte şi astăzi masivul, fiind considerată de unii cercetători că fiind o creaţie a mâinii omeneşti, asemeni Sfinxului.

Marţial povesteşte despre „muntele cel faimos din ţara hyperboreenilor (identificaţi a fi strămoşii noştri daci –n.R.) unde zeii olimpici se legaseră cu jurământ în faţa altarului cel mare să lupte contra giganţilor”. La spusele grecului se adăuga o legendă care circulă şi azi printre localnicii de la poalele Ceahlăului şi care istoriseşte că plaiurile acestuia au fost locuite cândva „de un neam de uriaşi, grozav de înalţii, care au fost în cele din urmă înfrânţi de urgia cerească”.

Cercetările arată că, poate deloc întâmplător, aici s-a făcut reala tranziţie între religia păgână şi creştinismul de la noi, pe Ceahlău fiind ridicate unele din primele altare creştine din ţara noastră. Astăzi, prin numărul impresionant de biserici şi de mănăstiri înălţate pe cuprinsul lui, Ceahlăul este considerat drept al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe, după Athos. Şi poate că acest lucru nu a fost deloc întâmplător. Poate că primii creştini din ţara noastră s-au conformat unei porunci biblice în care li se spunea să ridice, pe Ceahlăul considerat sfânt, locuri de închinare către Dumnezeu. Fiindcă în Biblie, Dumnezeu i s-a arătat lui Ghedeon şi i-a spus să ridice altarul Sau pe stâncile muntelui, în locul altarului lui Baal şi-al stâlpului acestuia de închinăciune (Judecători -6, 25).
Astăzi, pe Ceahlăul zilelor noastre, una din frumuseţile naturale admirata cu prisosinţă de turişti este locul numit Altarul lui Ghedeon, sau Piatră Lată a lui Ghedeon. Iar numele străbun al Ceahlăului este Pion, sau Peon, cuvânt care provine din greacă veche şi care, în traducere, înseamnă „casa stâlpului” – cu referire la stâlpii de tip obelisc, pe care anticii îi ridicau ca locuri de închinare la zei. Holograme ciudate şi apariţii luminoase inexplicabile Ceahlăul nu se ridică, nici pe departe, la altitudinea altor piscuri muntoase din România sau din ţările vecine. Cu toate acestea, în mod paradoxal, el este singurul masiv care poate fi văzut de la sute de kilometri depărtare. în anumite condiţii atmosferice şi de luminozitate solară, piscurile Ceahlăului se zăresc cu o deosebită claritate de pe ţărmul Mării Negre şi de pe malurile Nistrului.

Gheorghe Asachi scria despre acest fenomen încă din anul 1859: „Corăbierul de pe Marea Neagră vede piscul cel înalt al acestui munte, de la Capul Mangaliei şi până la Cetatea Alba. Locuitorul de pe ţărmul Nistrului vede soarele apunând după masa acestui munte, iar pastorul nomad, după ce şi-a iernat turmele sale pe câmpiile Bugeacului, se întoarce către casa având în vedere vârful Pionului, sau Ceahlăului”. Acesta nu este, însă, singurul lucru uimitor care se leagă de existenţa masivului muntos.

Pe Ceahlău se petrec an de an, cu regularitate, două fenomene optice inexplicabile. în prima decadă a lunii august, sub lumina răsăritului de soare, umbrele vârfurilor Toacă şi Piatra Ciobanului formează, timp de peste o oră şi jumătate, o hologramă naturală imensă, având formă unei piramide perfecte. Din acest motiv, fenomenul a fost denumit Umbra Piramidei.

Tot în aceeaşi perioadă a anului şi tot la răsăritul soarelui, deasupra vârfului Toaca se produce un fenomen optic care durează doar câteva minute şi pe care localnicii l-au numit, încă din vechime, Calea Cerului. Practic, deasupra muntelui se formează un stâlp de o luminozitate intensă şi stranie, care se pierde în imensitatea cerului şi care este mărginit pe laturi de două benzi întunecate. Unii cercetători ai respectivelor fenomene sunt de părere că acestea se datorează faptului că prin Ceahlău, respectiv prin vârful Toaca, trece una din axele energetice ale globului pământesc.

AUTOR: Alina Magdici

Sursa: jurnalspiritual.eu