”Nu-l treziți, că cere vin”
Păstorel Teodoreanu a fost un cunoscut scriitor român, unul dintre cei mai celebri gastronomi și iubitori de vinuri de pe meleagurile mioritice. Acesta a rămas în istoria literaturii române atât prin epigramele sale, cât și prin lucrarea „Hronicul măscăriciului Vălătuc”. Totuși, puțini știu că scriitorul a publicat și o carte de bucate care conținea o rețetă cu totul specială: „Pilaf sub plapumă”.
„Nu-l treziți, că cere vin”
Păstorel Teodoreanu a fost un mare iubitor de vinuri bune. Scriitorul s-a născut în anul 1894 și a murit în 1964, la vârsta de 69 de ani, de cancer pulmonar. În timpul vieții, Teodoreanu și-a scris epitaful. Cu ironie.
„Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin“
Scriitorul a fost înmormântat în cavoul familiei Delavrancea din cimitirul Bellu.
În anul 1974, la 10 ani după moartea scriitorului, apare lucrarea „Gastronomice”, o selecție de rețete scrise într-o manieră umoristică de Păstorel Teodoreanu. Una dintre rețete poartă denumirea de „Pilaf sub plapumă”.
Cum se prepară „Pilaf sub plapumă”?
„Dintre nenumăratele feluri în care se tratează şi cel mai des se maltratează orezul, l-am ales pe acesta, ca fiind cel mai uşor de executat. E ideal pentru gospodinele cochete sau grăbite, când nu şi cochete şi grăbite. O staţionare prea îndelungată în bucătărie le poate îmbiba, doamne fereşte, rochia nouă cu iz de bucate”, notează Teodoreanu.
Ce ingrediente sunt necesare? „Un pahar mare de orez, ales bine. Două pahare-jumătate supă de carne(dacă nu aveţi, apă). Două linguri de unt sau un sfert de pahar de untdelemn(dacă doriţi să serviţi pilaful rece). Sare”.
Citește continuarea aici