“ Pe unul dintre versanţii muntelui, într-un fel de văioagă, tocmai fusese deschis de câteva zile un sit arheologic. Într-una din după-amiezi, muncitorii au plecat mai repede, din cauza căldurii excesive care le îngreuna munca.
Acel sit se afla sub directa supraveghere a profesorului Constantin care, cum era şi firesc, a rămas ultimul, pentru a face notaţiile şi pentru a pregăti ce era necesar pentru a doua zi. În afara lui, pe şantier se mai afla unul dintre lucrători. Tânărul strânsese uneltele de săpat şi le transportase cam la 100 de metri de sit, spre vest, unde se încropise un fel de copertină rudimentară pentru depozitarea acestora pe timp de noapte. Se pare că acel depozit era plasat pe o zonă mai stâncoasă, deşi cumva în mijlocul pădurii”, notează autorul.
Nimeni nu ştie cu precizie ce l-a determinat pe băiat să lovească acea zonă cu târnăcopul. “Profesorul a spus doar că a auzit loviturile de târnăcop, l-a văzut pe băiat săpând, dar şi-a continuat treaba pe care o făcea. La un moment dat, el a auzit un strigăt scurt şi un sunet înfundat, ca de cădere. S-a deplasat repede la locul cu pricina, îngrijorat de soarta băiatului, pe care nu-l mai vedea. A ajuns acolo după mai puţin de un minut şi l-a găsit pe tânăr râzând bucuros de ceea ce descoperise.
Loviturile sale puternice de târnăcop dislocaseră o parte din rocă şi pământul pe care se afla copertina. Roca s-a fisurat şi s-a prăbuşit cam la un metru şi jumătate în sol, descoperind astfel un loc gol sub suprafaţa pământului. Băiatul nu păţise nimic, cu excepţia unor zgârieturi nesemnificative”.
Tunelul din munte
Când profesorul a ajuns acolo, a realizat imediat că era un fel de încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați. “Deşi se putea observa o anumită regularitate a formei încăperii, totuşi el şi-a dat seama că aceasta avea o provenienţă pur naturală, într-un proces geologic normal. Structura rocii pe pereţi şi aglomeraţiile de la marginile încăperii arătau clar că acolo nu era vorba de o intervenţie a omului. În plus, spaţiul era complet gol, fără nicio urmă a vreunei prezențe anterioare acolo. Dezamăgit, profesorul inspecta locul dintr-o rutină profesională, când remarcă într-unul din colţurile micii caverne o fantă îngustă prin care simţi un puternic curent de aer.
Cu ceva mai multe speranţe, el îi indică băiatului să încerce să lărgească acea gură de aerisire. După câteva minute au reuşit să disloce o rocă mai mare şi au luminat spaţiul de sub ea, care s-a dovedit a fi o pantă lină ce cobora sub bolta formată de solul cavernei în care se aflau ei. (…) Însoţit de băiat, el a coborât cu atenţie prin fanta astfel creată şi, aplecându-se foarte mult, a înaintat pe panta lină la vale. Solul era aproape neted şi primul aspect care i-a ridicat anumite întrebări a fost acela că era acoperit cu un soi de pietriş. La început, spaţiul era destul de “claustrofobic”, dar după aproximativ 20 de metri el se lărgea considerabil; după 50 de metri de la pătrunderea prin cea de a doua fantă în sol, profesorul Constantin şi băiatul puteau păşi lejer în picioare, iar panta cobora mai apoi chiar şi mai mult”.
Teamă și nesiguranță
Profesorul a mărturisit că începuse să simtă un anumit sentiment de nesiguranţă şi de uşoară teamă. “La un moment dat a remarcat faptul că natura rocilor de pe tavan se modifică brusc şi că în faţa lui, la o distanţă de vreo opt metri, se profila un perete vertical. Profesorul a remarcat, de asemenea, în umbrele ciudate pe care fasciculul de lumini îl arunca pe roca pereţilor, că pe tavan apăruseră unele sclipiri foarte frumoase, pe care el le interpretă ca fiind, probabil, mică bazaltică.
Au ajuns la peretele din capăt al cavernei cu podea în pantă şi atunci profesorul a trăit o emoţie bruscă şi extrem de puternică: pe solul curat, chiar lângă peretele vertical, exista o deschizătură largă, de forma unui semicerc, prin care se auzea un vuiet imens, deşi îndepărtat, ca un fel de tunet”.
Dispariție misterioasă
După ce s-a apropiat de acel loc și a privit în jos, profesorul chiar a leșinat pentru câteva secunde. În acel spațiu gol, omul a văzut un alt univers, ca și cum ar fi privit, printr-un hublou de navă spațială, la cosmosul care o înconjoară. „Vedea spațiul cosmic negru, vedea sclipirea stelelor. Deosebirea consta în faptul că acel „hublou” de fapt nu exista, ci accesul era liber, ca printr-o fântână. În jos, puțin lateral, a observat o planetă mare, cu formațiuni asemănătoare cu cele ale Pământului, atunci când este privit de pe Lună. Diferența consta în culoarea planetei, care îmbina albastrul cu diferite nuanțe de galben și portocaliu. Atunci a leșinat preț de câteva clipe.
Când și-a revenit l-a văzut pe baiat stând chiar pe marginea acelei elipse și privind ca hipnotizat în jos, spre planetă. Profesorul a mai văzut atunci un fel de pâlnie strălucitoare care se ridica dintr-un punct de pe acea planetă, către locul în care se aflau ei. Apoi l-a vazut pe băiat pășind pur și simplu peste pragul acesteia și dispărând în jos, prin ea”. În urma acestui episod, SRI a decis închiderea cu beton a tunelului. Au rămas însă întrebările…
Sursa: dezvaluitorul.ro