Știți când și de către cine a fost inventat sifonul?

În anul 1790, ceasornicarul elveţian Jacob Schweppe devenea o personalitate marcantă nu datorită ceasurilor de mare precizie pe care le meşterea, ci prin faptul a început să producă o apă miraculoasă, cu bule de aer în ea, despre care s-a răspândit repede vestea că are nebănuite calităţi curative.

El şi-a lansat proodusul cu toate mijloacele promoţionale de care dispunea acum 223 de ani, la data de 6 octombrie 1790, după ce, cu câţiva ani înainte, înfiinţase propria companie, Schwepps Co, scrie Infoniac.

A pus umărul şi bunicul lui Darwin

Succesul l-a determinat să-şi extindă afacerea şi s-a mutat la Londra în 1792, unde efectele curative ale minunatei ape cu bule nu i-au entuziasmat prea mult pe scepticii londonezi.

Pe scurt, în 1795 a fost nevoit să închidă afacerea, dar i-a venit în ajutor pe neaşteptate Erasmus Darwin, bunicul celui care avea să fie celebrul Clarles Darwin. Darwin a început să facă ceea ce numim astăzi lobby în favoarea băuturii, făcând-o rapid populară, nu atât că medicament, cât că băutura plăcută şi răcoritoare, care merită să fie servită în saloanele elitei nobiliare.

Nouă băutură a făcut vogă, iar mult mai târziu, în 1831, regele William al IV-lea al Marii Britanii a adoptat licoarea în mod oficial, incluzând-o în meniurile curţii.

Dar Jacob Schweppe, cel care a lansat cu succes sifonul pe piaţa europeană, n-a fost inventatorul lui. Produsul l-a inventat un altul, care însă n-a ştiut să profite de pe urmă ideii sale, alegându-se numai cu gloria morală şi lăsându-i altuia privilegiul de a culege avantajele materiale ale ideii sale. N-ar fi pentru prima dată în istorie.

Filosoful inventator

Adevăratul inventator al apei gazoase – al sifonului – este teologul, filosoful, pedagogul şi politianul britanic Joseph Priestley (1733-1804), care, în anul 1772 publicase un studiu cu titlul ciudat „Directive pentru impregnarea apei cu aer, care se fixează în ea”. Studiul n-a fost urmat de o afacere răsunătoare, fiind pus numai la dispoziţia cercetătorilor.

De altfel, ecoul studiului n-avea motive să fie răsunător, întrucât autorul inventase apa gazoasă convins că este un excelent remediu contra scorbutului, ceea ce s-a dovedit total greşit, după ce numeroşi bolnavi s-au tratat degeaba cu sifon, murind în aceleaşi condiţii ca şi cei netrataţi.

A fost dat ca de pe urmă invenţiei să facă mai târziu avere ceasornicarul elveţian, iar filosoful inventator să se mulţumească numai cu medalia Copley, o distincţie onorifică, acordată de Societatea Regală pentru întreaga sa muncă.

Gloria sifonului a fost susţinută timp de vreo două secole şi de butelia anume inventată, pe care cei din generaţia veche şi-o mai amintesc, iar cei tineri o pot vedea în imaginea alăturată.

Butelia era fabricată din sticlă groasă anume ca să reziste la presiunea datorită căreia bioxidul de carbon nu părăsea apa în care era înglobat.

Multă vreme, sistemul a fost socotit fără concurenta, dar l-a învins recipientul din plastic „PET”, mai uşor de manevrat, cu care în prezent poluam planeta în neştire. Poluarea asta ar putea fi o răzbunare a sifonului, pe care l-am părăsit poate prea repede.

 Sursa: ziare.com