În România există singurul templu spiritist clădit vreodată în lume: Castelul Iuliei Hasdeu. Se spune că aici s-ar afla o poartă între lumi, că răsună voci din eter şi se scriu cuvinte despre ceea ce muritorii nu pot vedea. Castelul-muzeu de la Câmpina impune, în primul rând, prin măreţia exterioară: bolovani ciopliţi, clădiţi cu migală şi uşa de la intrare, din piatră masivă, cât trei uşi de casă normală.
La prima vedere ai putea crede că e doar un muzeu. În realitate este ,,o catedrală” spiritista și ca să înţelegi semnele înscrise aici de constructorul clădirii trebuie sa fii atent când îl colinzi. E o experienţă copleşitoare, ai senzaţia că te-ai trezit brusc, azvârlit într-o piesă recomandabilă doar câtorva muritori.
Sufrageria cu portrete în ulei, mobila Roccoco, pendulele încremenite în timpul de acum o sută de ani, ferestrele în formă de inimă, vitraliile fiecare în altă culoare, îmbrăcând totul în lumină, roşie, verzuie, albastră… Metal mult, cel ce alungă spiritele rele, bare groase de metal negru, contorsionat, semn al siguranţei, scări, grilaje, ,,camera cu cale”, cea cu pianul Iuliei, ,,camera obscură” cu tripodurile din metal aurit, placat cu marmură neagră, apoi tronurile cu sfincşi având săpate pe ele numele celor şapte încarnări ale Iuliei, pentagrama şi, lucru nemaiîntâlnit, crucea şi semiluna împreună.
Totul aici e simbol şi semn al trecerii peste veacuri şi destine.
Pianul pe care nu se așază niciodată praful.
Pianul care cântă singur
Templul a fost ridicat de marele savant Bogdan Petriceicu Hasdeu pentru sufletul fiicei sale iubite și destinat comunicării cu lumea de dincolo. Arcul peste lumi este domul ce închide o statuie în mărime naturală a lui Iisus deasupra Sfântului Graal, cupa niciodată găsită, în care s-a scurs sângele Mântuitorului, și care, ca prin farmec, nu s-a clătinat sub nici un cutremur.
La răscrucea dintre lumea văzută şi cea nevăzută lumina se întâlneşte cu întunericul, viaţa se întâlneşte cu moartea, iar singurătatea se surpă sub ea însăşi precum un castel de nisip. S-au spus multe despre el şi despre lucrurile stranii care s-au petrecut aici. Se zice că, adesea, în noaptea de 2 iulie, atunci când sufletul fetei a părăsit lumea, se aud, parcă venite din neant, sunetele pianului ei, care cânta absolut singur.
S-a intamplat de mai multe ori, inexplicabil, si nimeni nu ştie în ce an clapele se vor mişca din nou. Doar că oamenii spun că pianul nu trebuie şters niciodată, căci, la fel de inexplicabil, pe el nu se așază niciodată vreun fir de praf. La fel, în ,,camera de spiritism”, în care bătrânul Haşdeu venea seară de seară să vorbească cu Iulia, se spune că se mişcă lucuri.
Aici, dacă uiţi un obiect, îl vei găsi negreşit în altă parte, mutat fără atingere de mână omenească. Ori nu-l vei mai găsi niciodată. Aici este “locul cuvintelor” și al contururilor cu forme ciudate. Înţelesuri pe care nici măcar moartea nu poate să le încapă și care i-au fost dictate direct marelui savant de fiica sa, trecută în lumea drepților.
Plânsete strânse în cuvinte, adunate apoi pe mii de file. Povestea camerei e, aparent, ca oricare. Dar, în fond, de fiecare dată alta. Căci Moartea îi schimbă mereu înţelesul.
Noaptea de 2 iulie
Sus, pe scările de metal care încercuiesc cupola, lipite de cruce și de pentagrama din piatră se văd uneori noaptea, în beznă absolută, lumini. Lumini rotunde sau triunghiulare, strălucind argintiu. Mulţi au vrut să le fotogafieze. Foarte puţini au reuşit, căci în noaptea morţii Iuliei filmele se voalează. Tot atunci, în 2 iulie, se zice că din cavoul părăginit de la cimitirul Bellu se aud vaiete, cuvinte franţuzeşti şi şoapte de chemare.
Să fie Spiritele celor doi, tată şi fiică, spirite pure aflate la ultima încarnare şi revenite din vreme în vreme ca să aducă semnul trecerii lor? Semnul îndepărtării răului. Căci nimic rău nu ţi se poate întâmpla între pereţii de piatră ai templului. Şi asta de mai bine de un secol. Iar in subsol, la baza castelui acolo unde stau nemişcaţi sfincşii de piatră, ori în pronaosul intrării între oglinzile paralele, fixate pentru veşnicie ca simbol al infinitului, înţelegi că Dumnezeu este mult mai aproape decât ți-l închipui.
Despre toţi cei veniţi aici în noapte de 2 iulie dar şi aiurea, în alte zile ale anului, se spune că așezati între oglinzile paralele, între imaginea nesfârşită a omului repetat în oglindă, în oglindă, în oglindă, iși dobândesc curajul ce le justifică căutările și primesc semne ale încercărilor ce urmează să vină. Oricum, ceva straniu și fabulos se petrece în Templul Iuliei Haşdeu.
Sursa: avantaje.ro