Un mister inexplicabil: combustia umană spontană
„Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc”, Psalmul 103. Simpla idee că o fiinţă umană prezintă potenţialul de a izbucni în flăcări, fără să recurgă la o sursă de aprindere externă, pare mult prea ridicolă pentru a fi aprofundată prin studiu.
Cu siguranţă nu există nimic în corpul uman care să determine o asemenea reacţie? Şi totuşi, de mai bine de 300 de ani, documente şi mărturii demne de încredere atestă un fenomen în care oamenii, fără vreun avertisment sau vreo expunere anterioară la flăcări, pur şi simplu au produs o combustie intensă. Tot ce rămâne este o grămadă de cenuşă şi, eventual un membru carbonizat. Faptul că textilele aflate în apropiere nu sunt afectate niciodată, stârneşte nedumerirea specialiştilor. Acest fenomen inexplicabil este numit combustie umană spontană.
Mulţi dintre cei supuşi combustiei umane spontane, adesea stau pur şi simplu pe un scaun în clipa în care sunt afectaţi de acest fenomen. La un moment dat, s-a crezut că majoritatea subiecţilor erau alcoolici şi o veche teorie asupra combustiei umane spontane susţinea că este cauzată de o reacţie chimică provocată de alcool în sânge şi de o izbucnire de furie la oamenii în vârstă. Această teorie este acum infirmată, însă există anumite caracteristici comune în apariţiile combustiei umane spontane. În general, trunchiul corpului este ars cel mai tare şi, frecvent, tălpile înnegrite, fumegânde sunt găsite în locul unde ar fi trebuit să se afle persoana. În mod similar, braţe, cranii sau chiar coloana vertebrală, sunt adesea singurele rămăşiţe ce pot fi identificate.
Vătămarea corpurilor afectate de combustia umană spontană pare să fie produsă de o temperatură mult mai crescută chiar şi decât cea din crematoriu. O particularitate a cazurilor de combustie umană spontană o constituie faptul că, în ciuda temperaturii extreme – pe care experţii o estimează la aproximativ 600o C -, materialele sau obiectele din jurul persoanei nu sunt distruse, deşi, evident, îmbrăcămintea lor este arsă şi, uneori, în locul în care ar fi trebuit să se afle picioarele lor, se găseşte o bucată de covor pîrjolit. Într-un asemenea caz, o femeie a murit în pat în urma unei combustii spontane însă cearşafurile nu prezentau nici o urmă de arsură. Totuşi, uneori, o pulbere unsuroasă, negricioasă, ca de funingine, poate fi observată pe tavan şi pe pereţii din apropiere.
Combustia umană spontană a fost înregistrată în anul 1673, de James Dupont, un francez care a făcut o selecţie de cazuri de acest gen, în cartea sa, De Incendiis Corporis Humani Spontaneis. Interesul lui Dupont pentru acest subiect a fost iniţial stârnit de procesul Nicolle Millet. În cazul respectiv, un bărbat a fost găsit nevinovat de uciderea soţiei deoarece juraţii au hotarât că ea fusese victima unei combustii spontane umane. De la sfârşitul secolului al XVII-lea, ideea de combustie umană spontană a câştigat teren şi a fost acceptată de oamenii obişnuiţi. Însuşi Charles Dickens a pus fenomenul pe seama morţii unui personaj numit Krook în romanul său din 1852, intitulat Casa Umbrelor.
Cel mai faimos caz de combustie umană spontană s-a înregistrat la 2 iulie 1951. Din Mary Reeser, pensionara în vârstă de 67 de ani din Florida, SUA, nu s-au mai găsit decât craniul, care se micşorase atingând dimensiunile unei mingi de baseball, coloana vertebrală, piciorul stâng şi un morman de cenuşă rămas în fotoliul ei. Autorităţile au declarat că femeia murise într-un incendiu obişnuit izbucnit în casă, însă niciun obiect din apartamentul ei, incluzând cearşafurile de bumbac şi un vraf de ziare aflate în apropiere, nu a fost distrusă.
Un eveniment similar a avut loc relativ recent în Franţa. La 17 noiembrie 1998, puţinele rămăşiţe ale unei femei în vârstă de 67 de ani, numită Giselle, au fost găsite în ferma ei de lângă Honfleur. Au fost descoperite doar un morman de cenuşă şi piciorul ei stâng în care avea un papuc. În acest caz, chiar şi scaunul cu rotile în care stătea femeia s-a dezintegrat, deşi restul casei a rămas neatins de foc.
În asemenea cazuri, anchetatorii nu pot decât să facă presupuneri sau să opteze pentru cea mai plauzibilă soluţie, având în vedere inconsistenţa faptelor. Cercetătorii fenomenului de combustie spontană umană nu au nici ei o explicaţie satisfăcătoare. Combinaţia dintre alcoolism şi starea de nervozitate nu are niciun temei ştiinţific, iar sugestia potrivit căreia fenomenul ar fi cauzat de depuneri excesive de grăsime care se aprind la întâmplare este de asemenea respinsă, în timp ce teoria conform căreia combustia umană spontană este cauzată de o anomalie în câmpul electric al organismului nu poate fi verificată.
Probabil că, deocamdată, cea mai acceptabilă explicaţie este aceea potrivit căreia fenomenul se produce din voinţa Domnului. Deşi afirmaţia nu are un temei ştiinţific, pe moment, ea reprezintă răspunsul cel mai liniştitor în faţa unui mister care este cu adevărat inexplicabil.
sursa: paranormal-mistere-conspiratii