În perioada comunistă, vacanțele românilor erau puternic influențate de statul socialist, care vedea în turism o formă de recreere controlată. Majoritatea angajaților primeau bilete de odihnă prin sindicat, subvenționate parțial sau total de întreprindere.
Destinațiile preferate erau Mamaia, Eforie, Sovata, Băile Herculane, iar durata concediului era, în medie, de 18-21 de zile.
Stațiunile erau organizate riguros, cu programe standardizate, cazare modestă, dar mese incluse. O formă primitivă de „all-inclusive”, dar în variantă economică.
Transportul spre vacanță: de la Dacia 1300 la trenurile cu întârziere
Puțini români aveau acces la automobile personale în anii ’70-’80, așa că majoritatea concediilor presupuneau călătorii cu trenul, uneori pe distanțe lungi și în condiții grele. Trenurile speciale pentru turiști erau aglomerate, dar reprezenta un simbol al vacanței.
Pe litoral, turiștii își aduceau adesea alimente de acasă, din cauza penuriei. Vacanța era un efort de logistică – dar și o evadare dorită din cotidianul cenușiu.
Anii ’90: explozia libertății și începutul turismului individual
După 1989, românii au început să călătorească pe cont propriu, iar agențiile de turism au proliferat. Se mențineau obiceiuri vechi – precum plecatul cu geamantanul plin de mâncare – dar a crescut dorința de a explora locuri noi, inclusiv în afara țării.
Vacanțele în Turcia, Grecia, Bulgaria au devenit aspiraționale, iar conceptul de „all-inclusive” s-a impus în imaginarul colectiv drept simbol al confortului și al modernității.
Litoralul românesc vs. vacanțele externe: cum s-au schimbat preferințele
Dacă înainte de 1989 litoralul românesc era aproape singura opțiune, în anii 2000 românii au început să prefere sejururile în afara țării, unde raportul calitate-preț era mai avantajos. Stațiunile autohtone au rămas populare pentru familiile cu copii sau seniori, dar interesul general s-a îndreptat spre Turcia, Grecia, Spania și Italia.
Ascensiunea city break-urilor și a turismului experiențial
Odată cu accesul la internet și apariția zborurilor low-cost, city break-urile au devenit noul trend al generației tinere. De la escapade de weekend în Roma sau Barcelona, până la vacanțe tematice (vin, gastronomie, drumeții), românii și-au diversificat radical preferințele.
În paralel, și interesul pentru turismul intern s-a revitalizat, cu accent pe experiențe autentice: sate tradiționale, pensiuni eco, trasee montane.
Ce ne spune această evoluție despre societatea românească?
Vacanțele românilor reflectă transformările sociale, economice și culturale ale ultimelor decenii.
- În comunism, vacanța era o obligație socială planificată.
- În anii ’90, ea a devenit un simbol al libertății nou-câștigate.
- Astăzi, este o formă de expresie individuală și o componentă a identității moderne.
Concluzie: De la masă la bufet, de la rigiditate la libertate
Transformarea vacanțelor românești nu este doar despre turism, ci despre evoluția mentalității colective. Căutarea de confort, libertate, descoperire și apartenență se regăsește în modul în care ne organizăm și ne trăim concediile.