Curajul cu care Albert Einstein a înfruntat moartea. Iată ultimele cuvinte ale marelui om de stiință
Ralph Morse era fotograf pentru revista Life. A condus până la Princeton, New Jersey, cât de repede a putut, dar alţi colegi de breaslă erau deja acolo. Morse a intrat în biroul lui Einstein şi a fotografiat locul în care, în urmă cu câteva ore, îşi desfăşura activitatea marele geniu.
Nimeni nu ştia, deocamdată, că trupul neînsufleţit al lui Einstein fusese incinerat înainte ca fotografii să surprindă imagini cu acesta. Drept urmare, fotografia biroului lui Einstein, realizată de Morse, va deveni un simbol al carierei lui Einstein.
Einstein a murit în urma unei hemoragii interne, după o ruptură cauzată de un anevrism aortic abdominal, o boală de care suferea de câţiva ani.
În 1948, cu şapte ani înainte de moartea sa, Einstein suferise o operaţie în acest sens şi a continuat să lucreze, în ciuda durerii. Einstein a publicat numeroase lucrări de ştiinţă în anii 1950. Chiar şi în ziua morţii sale, survenită în 1955, savantul lucra la un discurs pe care ar fi urmat să-l ofere unei televiziuni din Israel şi a adus draftul la spital. Discursul a rămas neterminat, în urma morţii omului de ştiinţă.
„Nu încerca să devii un om de succes, ci un om de valoare”, a declarat, cândva, Einstein. Cea mai cunoscută contribuţie a sa la ştiinţă, teoria relativităţii, a fost publicată în 1915. În 1921, Einstein a câştigat premiul Nobel şi a mai lucrat alţi 30 de ani cu aceeaşi intensitate, scrie Business Insider.
Cu câteva ore înainte să moară, doctorii i-au propus lui Einstein să-l supună unei operaţii în premieră, aceasta fiind singura soluţie pentru prelungirea vieţii sale. Einstein a răspuns simplu: „Mi-am făcut datoria, a venit vremea să mă duc. O să plec într-un mod elegant”.
Sursa: gandul.info