Descoperire șocantă. Unele vise pot anunța o tulburare cerebrală
Dacă ai coşmaruri şi un somn în general neliniştit, este indicat să consulţi un medic. Este posibil ca organismul să avertizeze că există o boală neurologică severă.
În general, oamenii visează în fiecare noapte, dar numai unii îşi amintesc aceste vise în dimineaţa următoare, un fenomen pe care cercetătorii încearcă încă să îl explice.Cu toate astea, dacă aveţi un vis specific, acesta poate indica o problemă gravă de sănătate. Noile studii arată că persoanele care au coşmaruri intense pot vedea în acest fapt un indiciu că la nivel cerebral apar anumite probleme. Oamenii, dar şi unele animale, experimentează un stadiu al somnului numit REM, care defineşte acea perioadă în care ochii ţi se mişcă rapid şi dobândeşti un comportament dezordonat, asta înseamnă că începi să vorbeşti, să strigi, să loveşti, scrie Gândul.
Studiile arată că 80% dintre persoanele care au această problemă vor dezvolta în cele din urmă o tulburare neurodegenerativă, cum ar fi boala Parkinson.
Un cercetător de la Universitatea din Toronto crede că a găsit celulele care sunt responsabile pentru visele pe care le avem, neuronii activi REM.
Doctorul John Peever şi echipa sa au folosit aceste celule pentru a controla procesul de visare al rozătoarelor. “Am ajuns la concluzia că mai mai mult de 80% dintre persoanele care suferă de tulburări de somn dezvoltă în cele din urmă sinucleinopatii, cum ar fi boala Parkinson şi demenţa cu corpi Lewy. Cercetările noastre relevă că tulburările de somn sunt, de fapt, un semn de avertizare pentru bolile care pot apărea 15 ani mai târziu în viaţa noastră. La fel cum descoperim persoanele predispuse la cancer, aşa şi diagnosticarea acestei tulburări ne poate permite să oferim oamenilor anumite prevenţii, care să îi ţină departe de afecţiunile neurologice grave”, mărturiseşte dr. Peever.
Sursa: descopera.ro