loading...
Episodul este cunoscut în istorie sub numele de ,,Bradford Sweets Poisoning”.
Ideea introducerii unei taxe pe zahăr, iniţiată de politicienii britanici, cu scopul de a îmbunătăţi starea de sănătate a naţiunii, nu reprezintă o noutate. În anul 1858, o propunere similară, venită din partea guvernului de la Londra, a dus la declanşarea unui adevărat dezastru.
În secolul al XIX-lea, în Anglia existau foarte puţine fabrici de zahăr. Mai mult decât atât, costul importării ,,aurului alb” devenise foarte mare, deoarece cererea depăşise oferta. Din aceste motive, guvernul a decis introducerea unei taxe, fără a lua în considerare efectele care urmau să se producă ulterior.
Cea mai importantă consecinţă a acestei decizii a fost evenimentul cunoscut sub numele de ,,,Bradford Sweets Poisoning”. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 30 octombrie 1858, vânzătorul de dulciuri William Hardaker, cunoscut ca ,,Humbug Billy” (humbug = bomboane cu mentă) cumpăra, ca de obicei, dulciuri pentru standul lui din Greenmarket. În mod normal, Hardaker achiziţiona produsele de la Joseph Neal, un farmacist care îşi avea laboratorul pe Stone Street. El era recunoscut pentru faptul că folosea ulei de mentă, gumă şi un înlocuitor de zahăr.
În acea zi, Neal a rămas fără acest ingredient şi l-a trimis pe unul dintre chiriaşii săi, James Archer, să îl cumpere de la o farmacie care îi aparţinea lui Charles Hodgson. Atunci când Archer a ajuns în laborator, l-a găsit pe Hodgson stând în pat, bolnav, lăsându-l pe asistentul lui, William Goddard, să stea în spatele tejghelei. În momentul în care tânărul l-a servit pe Archer, a încurcat butoaiele în care erau depozitate substanţele, oferindu-i arsenic în loc de substitutul de zahăr.
Hardaker nu a verificat butoaiele şi a folosit ingredientul primit pentru a produce dulciuri. Rezultatul a fost unul devastator: copiii din oraş au început să moară pe capete. În acea zi, 12 de persoane au murit, iar multe altele s-au îmbolnăvit. Într-un articol din ziarul Bradford Observer era menţionat atunci că ,,pentru o scurtă perioadă, în unele districte, o molimă cumplită s-a abătut asupra noastră”.
Urmările dezastrului din ziua de 30 octombrie 1858
Istoricii susţin că dacă Neal, Hodgson sau Goddard ar fi făcut bomboanele cu zahăr şi nu cu un înlocuitor, atunci incidentul nu s-ar fi întâmplat. În secolul al 19-lea, în Anglia, zahărul era vândut sub formă de conuri care, în niciun caz, nu erau depozitate în butoaie.
Pe data de 9 decembrie 1858, Goddard a fost acuzat de omor calificat. Lui i-au urmat la scurt timp Neal şi Hodgson. Toate acuzaţiile au fost ulterior retrase. Evenimentul a rămas, însă, în istorie numai ca şi un accident nefericit, deoarece locuitorii din Bradford nu au reacţionat sub nicio formă la nenorocirea care le-a ucis copiii.
În anul 1860, guvernanţii de la Londra aprobă ,,Actul de prevenire a falsificării alimentelor şi băuturilor”, o primă iniţiativă prin care se împiedica repetarea unui episod de genul celui petrecut al Bradford. Prin intermediul acestei legi, au fost introduse amenzi pentru cei care încercau să contamineze alimentele şi băuturile cu substanţe letale. Istoricii susţin, însă, că documentul a fost un adevărat eşec, deoarece multe dintre prevederile lui erau vagi şi imposibil de aplicat.
Soluţia a venit de-abia în anul 1868, când parlamentul britanic emite Legea Farmaciei. În primul rând, acest act definea rolul farmacistului (definit ca fiind cel care promova examenele stabilite de Societatea Farmaceutică) şi limita vânzările de medicamente şi otrăvuri către farmacişti. Prin intermediul acestei legi, domeniul farmaceutic în Anglia devenea unul industrializat.
În momentul de faţă, există voci care susţin că acest moment tragic din istorie scoate în evidenţă pericolele care pot apărea atunci când guvernanţii încearcă să schimbe comportamentul consumatorilor prin taxarea suplimentară a materiilor prime şi nu prin reglementări şi reforme în domeniul alimentar.
loading...