Telespectatoarea care este pradă unei crize a stimei de sine poate fi determinată să mănânce necontrolat, după cum arată un studiu:
Psihologul Michael Macht a adunat 113 voluntari pentru o ședință de vizionare cinematografică: participanții trebuiau să privească un fragment dintr-un film în care un băiețel afla despre moartea tatălui său. Ei resimțeau evident emoții negative, fapt confirmat de un chestionar completat la încheierea ședinței. Imediat după aceea, o parte dintre voluntari erau introduși într-o sală în care li se oferea un pahar de apă înainte de plecare.
M. Macht a constatat că participanții care au fost conduși în sala cu ciocolată se serveau din plin și apoi se simțeau mai bine: un chestionar despre starea de spirit a arătat o îmbunătățire a acesteia după ce au mâncat ciocolata. Cei care au băut doar un pahar de apă erau la fel de deprimați.
Ciocolata ajută, prin urmare, la o îmbunătățire temporară a stării de spirit. Efectul durează doar trei minute, după măsurătorile făcute de M. Macht: ciocolata are foarte puține lucruri în comun cu un antidepresiv, dar cedăm totuși atracției sale pentru a ne simți puțin bine.
Ca o concluzie a celor două studii, atunci când sunt provocate emoții negative de manechinele perfecte într-o reclamă, mintea este gata să caute alimente care oferă plăcere, cum ar fi ciocolata. Nu este de mirare că reclamele pentru ciocolată sunt în același calup publicitar cu reclamele „glamour”, în care apar tinere cu fizic fusiform. Logica acestor imagini face apel la dinamica psihologică a telespectatorului care va încerca să-și ridice moralul mâncând după ce a constatat că nu este la fel de slab ca manechinele de la televizor. Problema este că alimentația compulsivă ne îndepărtează și mai mult de idealul care apare în mass-media. Idealul provoacă și mai multă frustrare și tot așa, ca într-un cerc vicios.
Sursa: Sébastien Bohler, „150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică”, Ed. Polirom, 2009