Fenomenul distanței față de victimă

Așa-numitul fenomen al distanței față de victimă indică faptul că importanța acordată de către mass-media victimelor unei drame depinde de distanța care le separă de telespectator, ascultător sau cititor.

De ce redacțiile ziarelor nu încearcă să trateze informațiile în funcție de importanța acestora pe plan uman, și preferă să pună accentul pe cele care aparțin micului nostru univers național? Pur și simplu, deoarece, conform mecanismului psihologic denumit infra-umanizare, suntem mai puțin sensibili la nefericirile celor care aparțin unor culturi îndepărtate…

Psihologul Jacques-Philippe Leyens a citit unor voluntari belgieni un articol de presă ce relata un incendiu. Textul suna astfel: ”Incendiul a trezit întreaga stradă. Locuința familiei X ardea. Pompierii încercau cu orice preț să salveze copiii. Țipetele mamei care-și striga copilașul erau insuportabile.”
Într-un caz, Leyens preciza că drama avusese loc într-un oraș din Belgia; într-altul anunța că incendiul se produsese în Marea Britanie.
Apoi, el a propus participanților să descrie emoțiile pe care le resimțiseră victimele. Psihologul a constatat că, în cazul victimelor presupuse a fi de origine belgiană, emoțiile cel mai frecvent expuse erau: durerea, tristețea, furia, frica, suferința, vinovăția, regretul, disperarea. Însă în cazul in care victimele erau de origine britanică, doar durerea, tristețea, furia și teama erau menționate.
Cum pot fi distinse aceste emoții? Emoțiile atribuite victimelor străine (durere, tristețe, furie, teamă) sunt numite primare. Ele sunt resimțite de oameni, dar și de unele animale. Celelalte emoții, dimpotrivă, atribuite doar victimelor belgiene (suferință, vinovăție, regret, disperare), sunt calificate drept secundare și sunt resimțite doar de către ființa umană.

Acest experiment arată că atribuim sentimente specific umane cu precădere persoanelor care sunt aproape de noi sau cu care avem anumite puncte comune, mai ales apartenența la aceeași comunitare. Este vorba despre un proces absolut inconștient, dar evident în acest experiment și în altele similare. Autorii studiului numesc infra-umanizare fenomenul de acordare doar a unor sentimente primare persoanelor care trăiesc departe de noi, în alte țări sau în alte comunități.

Iată de ce mass-media acordă o atât de mică importanță indienilor decedați în urma deraierii unui tren la 5.000 de kilometri distanță de noi: emoțional vorbind, ei se află foarte departe, iar noi resimțim față de aceștia o mai mică empatie decât față de familia pariziană.

Uneori, însă, la televizor, distanța față de victimă poate fi una rasială: culoarea pielii poate determina o distanță emoțională, după cum arată următorul experiment:

Shanto Iyengar și Kyn Hahn, de la Universitatea Stanford și de la Universitatea din California (2007), au cerut unor voluntari să vizioneze reportaje consacrate dezastrelor provocate de uraganul Katrina în New Orleans, în 2005. O parte a acestora a vizionat un reportaj consacrat unui american alb care încerca să-și reconstruiască casa în mijlocul unui câmp de ruine, iar cealaltă parte privea același reportaj, unde, de această dată, era filmată o persoană de culoare care încerca să-și construiască casa.

La sfârșitul timpului de vizionare, voluntarii au completat un chestionar pentru a indica ce ajutor financiar erau gata să ofere victimelor uraganului Katrina și în ce măsură considerau că guvernul s-a ridicat la înălțimea situației pentru a veni în ajutorul sinistraților.

Voluntarii care au văzut reportajul despre victima albă au arătat o mai mare dorință de a ajuta decât cei care l-au vizionat pe cel despre victima de culoare. De asemenea, s-au arătat mai critici în cazul victimei albe decât în cel al victimei de culoare, în privința autorităților federale, care, în opinia mea, nu au făcut nimic pentru a veni în ajutorul populației.

Pentru acest experiment, voluntarii au fost aleși din partea cea mai ”liberală” a electoratului din SUA angajată, în general, într-o politică pentru egalitatea rasială… Vă puteți imagina ce s-ar fi întâmplat dacă studiul ar fi fost realizat pe un eșantion cu convingeri mai puțin egalitariste! Experimentul arată cât de mult diferă uneori, reacțiile noastre: – expuși fiind la mass media – de idealurile pe care pretindem că le apărăm.

Astfel de experimente ne ajută să înțelegem mai bine anumite fenomene mediatice ciudate: de ce milioane de persoane au dat bani victimelor tsunami-ului din Indonezia, în timp ce dezastre mult mai mari ca număr de victime umane (de exemplu, genocidul din Rwanda) au întâmpinat indiferență generală? În Rwanda, victimele erau de culoare și se aflau la mare distanță, subiecți ai fenomenului infra-umanizare descris de J.P. Leyes. În Indonezia, televiziunile și-au fixat camerele pe turiștii suedezi, francezi sau americani, care mureau înecați în hotelurile lor. La fel ca în experimentul asupra incendiului din Belgia, aceste imagini împiedică orice proces de infra-umanizare, oferind imaginea victimelor identice din punct de vedere emoțional celui care le privește.

Sursa: Sébastien Bohler, ”150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică – psihologia consumatorului de mass-media”, ed. Polirom, 2009