Neuronii, vinovați pentru ceea ce ne place

Fiecare dintre noi avem preferinţe şi gusturi, iar în cazul muzicii, s-a ajuns la concluzia că pentru ceea ce ne place, “vinovaţi” sunt neuronii. Altfel spus, dacă neuronilor noştri le place o melodie, aceasta ne va părea frumoasă. Descoperirile oamenilor de știință arată faptul că, la auzul unor sunete plăcute, creierul crează sinapse ritmice la nivelul neuronilor auditivi. De asemenea, zgomotele dure transmit mai puţină informaţie decât cele domoale.

Încă de pe vremea grecilor antici, ştim că două tonuri cu frecvenţe proporţionale (2:1 sau 3:2), produc cele mai plăcute sunete. Efectul nu depinde de cunoştinţele muzicale. Diferenţele pot fi sesizate atât de copii mici, cât şi de maimuţe. Dar nu era clar, până acum, dacă plăcerea vine din combinaţia dintre notele în sine şi modul în care acestea rezonează în aer, ori maniera în care creierul nostru le transformă în impulsuri electrice. Un nou model matematic îşi prezintă argumentele în favoarea ultimei opţiuni.

“Am descoperit că diferenţierea se face undeva la nivelul neuronilor”, declară profesorul Yuriy Ushakov. Acesta, alături de colegii săi, au luat în calcul un model matematic simplu al felului în care undele sonore ajung la creier. Iar modelul este format din 2 neuroni senzitivi ce reacţionează diferit la sunete diferite. Fiecare dintre ele trimite un semnal electric unui al treilea neuron, iar cel din urmă transmite semnalul final, creierului. Neuronul intermediar transmite tot ce primeşte din abele părţi, fie pe rând, fie concomitent.

Dacă semnalul vine din două locuri în acelaşi timp, lucru care se întâmplă doar la auzul sunetelor plăcute, mediatorul va forma un singur puls pe care îl trimite creierului, după care se va opri pentru “reîncărcare”. În opoziţie se află sunetele deranjante. Cei doi neuroni receptori vor transmite semnale în momente diferite, astfel ca cel intermediar va transmite o secvenţă de pulsuri neregulate.

Oamenii de ştiinţă au calculat, apoi, şi care e cantitatea de informaţie transmisă în fiecare caz. Şi au descoperit că un puls aleatoriu transmite mult mai puţină decât unul cu un anume tipar. Astfel că s-au folosit de toate aceste date pentru a calcula nivelul de informaţie transmisă de fiecare secvenţă de pulsuri, iar modelul a devenit unul ce poate fi testat în realitate, nu doar în teorie. Neuropsihologii pot studia neuroni vii pentru a le vedea reacţiile, pulsurile electrice create şi factorii determinanţi, precum şi a le compara. Rămâne de văzut doar dacă ei vor reuşi să calculeze nivelurile într-un mod precis.

Pe scurt, muzica pe care o ascultăm şi care ne place este alegerea pe care creierul nostru o face. Iar el “dansează” împreună cu noi. Putem spune că zicala “gusturile nu se discută” este adevărată, iar data viitoare când vă place o melodie, o puteţi asculta mai tare, fiind benefică activităţii noastre cerebrale. Poate le va plăcea chiar şi vecinilor.

Sursa: stiridebine.ro