Un nou studiu publicat în Nature Geoscience aduce primele dovezi solide că interiorul feței îndepărtate a Lunii este mai rece decât cel al feței orientate permanent spre Pământ. Descoperirea ar putea explica de ce „Luna cu două fețe” prezintă diferențe atât de mari nu doar la suprafață, ci și în adâncuri.
Mostre rare de pe fața ascunsă a Lunii
Analiza a fost realizată pe mostre colectate anul trecut de sonda chinezească Chang’e 6, care a adus pe Pământ fragmente de rocă și sol dintr-un crater imens de pe partea nevăzută a Lunii.
Cercetătorii au confirmat că eșantioanele au aproximativ 2,8 miliarde de ani și s-au format din lavă provenită din adâncul interiorului lunar. Estimările arată că această lavă a avut o temperatură de aproximativ 1.100°C – cu aproape 100°C mai scăzută decât cea a rocilor similare de pe partea apropiată, aduse anterior de misiunile Apollo.
„Este unul dintre marile mistere ale Lunii. O diferență dramatică de temperatură între cele două fețe a fost de mult ipotezată, dar studiul nostru oferă primele dovezi bazate pe mostre reale”, explică profesorul Yang Li, de la UCL și Universitatea Peking.
De ce este partea îndepărtată mai rece?
Suprafața ascunsă a Lunii are o crustă mai groasă, mai multe munți și cratere, dar și mai puține pete întunecate de bazalt. Cercetătorii cred că interiorul acestei regiuni are mai puține elemente producătoare de căldură (uraniu, toriu, potasiu), care degajă energie prin dezintegrare radioactivă.
Această distribuție inegală ar fi apărut din cauze dramatice, cum ar fi:
- impactul unui asteroid uriaș cu partea îndepărtată, care ar fi redistribuit materialele din interior, trimițând elementele radioactive spre partea apropiată;
- o coliziune cu o lună mai mică în trecutul timpuriu al Sistemului Solar;
- efectul gravitației Pământului, care ar fi putut menține partea apropiată mai fierbinte.
Cum s-au făcut măsurătorile
Echipa a analizat 300 de grame de sol lunar la Institutul de Cercetare în Geologie a Uraniului din Beijing. Folosind o sondă electronică și o sondă de ioni, cercetătorii au determinat compoziția chimică și vârsta rocilor (prin raportul izotopilor de plumb rezultați din dezintegrarea uraniului).
Rezultatele au fost comparate cu mostrele aduse de Apollo și cu date satelitare de la locul de aterizare al misiunii Chang’e 6. În toate cazurile, diferența de temperatură dintre fețele Lunii a variat între 70 și 100°C.
O „Lună cu două fețe” până în adâncuri
„Aceste descoperiri arată că diferențele dintre partea apropiată și cea îndepărtată nu se rezumă la suprafață. Ele pătrund adânc în interior”, spune Xuelin Zhu, coautor al studiului.
Deși temperatura actuală a mantalei nu a fost stabilită, cercetătorii cred că dezechilibrul termic dintre cele două fețe ar putea persista chiar și în prezent.
Studiul aduce noi dovezi că Luna nu este un corp ceresc uniform, ci un „gemene imperfecte” unite într-un singur satelit. Diferențele de temperatură și compoziție între fețele sale ridică noi întrebări despre formarea ei și despre evenimentele catastrofale care i-au modelat istoria.