Existența unui alt Mântuitor înaintea lui Iisus – mit sau adevăr?
O inscripţie pe o piatră îi intrigă de mult timp pe cercetători deoarece, se crede că acolo este vorba despre un alt Mântuitor, care ar fi existat înaintea lui Iisus.…
O inscripţie pe o piatră îi intrigă de mult timp pe cercetători deoarece, se crede că acolo este vorba despre un alt Mântuitor, care ar fi existat înaintea lui Iisus.…
Mâna Sfintei Maria Magdalena a rămas neschimbată dincolo de legile fizice. Este vie și transmite har și sfințire. Ea umple de bună mireasmă. „Este trimițătoare a unei bune miresme fără…
Manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite lângă Qumran, la sud de Ierihon între 1947 şi 1956 au fost numite „scandalul academic al secolului al 20-lea”, datorită întârzierii publicării lor. În…
„Cand esti la oras, diavolul vine sub diferite chipuri: un prieten, o carte, o femeie, un dusman; cand esti in singuratate, vine personal”, Părintele Ilie Cleopa. Satul blestemat Silistea Buciumeni…
În tinereţe ne întrebăm de cele mai multe ori care este voia lui Dumnezeu cu noi, care este planul Său cu noi înşine. De ce rostim în rugăciunea Tatăl nostru…
”Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic”. Suntem atenți cu adevărat la dorurile sufletului? ”Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și…