Cui aparține cu adevărat Luna
Intrarea întreprinderilor private în cursa cuceririi spatiului cosmic ar putea sa bulverseze regulile juridice în materie de explorare și utilizare a spatiului extraatmosferic.
Chestiunea părea reglată de mai mulți ani (1967), când un tratat internațional sub egida ONU stipula în articolul II că „spațiul extraatmosferic, inclusiv Luna și alte corpuri cerești nu pot face obiectul adjudecării naționale prin proclamarea suveranității, nici prin voința de utilizare sau de ocupare, nici prin oricare alte mijloace”.
Pe scurt, Luna ar trebui să nu aparțină nimănui sau să aparțină întregii lumi.
„Jungla” selenară de pe Terra
Totuși, cucerirea spațiului cosmic a evoluat considerabil după 1967, reglementările s-au diversificat, iar acordurile bilaterale sau multilaterale dintre guverne sau agenții spațiale s-au înmulțit. Tone de documente definesc regulile și responsabilitățile în ceea ce privește navetele spațiale, sateliții, oamenii trimisi în spațiu, stația spațială internațională, sondele de explorare etc. Regulile juridice aplicabile în spatiu sunt astăzi foarte (de fapt, prea) complexe, fără însă a exista un adevărat plan de ansamblu. Chiar și specialiștii se recunosc depășiți în aceasta adevărată junglă de nepătruns. Astfel, una dintre întrebarile foarte serioase care se pun este – în condițiile dezvoltării primelor întreprinderi private de zboruri spatiale, de tipul Space X, ce se va întâmpla dacă una dintre acestea va ajunge să puna piciorul pe Lună pentru a o exploata?!
Liber la exploatare
În ultima vreme s-au înmulțit revendicările de… proprietăți pe Lună, în așa măsura încât Institutul international pentru drepturile spatiului (IISL) a precizat ca fiecare stat are obligația să nu legalizeze asemenea revendicări. Problema este însă că nu toate țările au semnat tratatul din 1967. Abia la 1 ianuarie 2017, un număr de 105 țări l-au ratificat (între ele, China, Franta, Rusia si SUA), alte 24 de tari rămânând încă în afara acestei opțiuni. Un alt tratat, stabilit în 1979, privește eventuala exploatare a Lunii și a altor corpuri cerești; exploatare reglementată, dar perfect autorizată. A fost semnat de țări precum India și Franta, nu însă și de actori majori ca SUA, Rusia, China sau Japonia. Si se știe că în sertarele multor agenții spațiale există proiecte de exploatări „miniere”: helium-3 (care ar putea deveni un supercarburant), apa de pe Luna, magneziu, cobalt și uraniu de pe Marte ori de pe asteroizi. De altfel, NASA a anunțat întoarcerea pe Lună în 2020 și stabilirea unei baze permanente pe satelitul nostru în 2024, insistând pe interesul științific al proiectului și pe faptul ca Luna ar putea deveni o bază de lansare pentru zborurile umane către alte planete.
Dreptul maritim pentru hoteluri spațiale!
Nu e o glumă: navele spațiale, la fel ca ambarcațiunile maritime, poartă un pavilion și navighează – nu pe apă, ci în spațiul cosmic. Așa ca „precum pe pamânt, așa e și în ceruri”; cel puțin, deocamdată. Dacă rușii lansează o navetă de pe teritoriu francez, ambele țări au responsabilitatea traiectoriei acesteia, dar în interior se aplică legile rusești.
Pe de altă parte, s-au găsit și destui indivizi „originali” în lumea terestră care să se autoproclame proprietarii Lunii. Americanul Dennis M. Hope (autointitulat președintele guvernului galactic!!!) a depus în 1980 acte de proprietate asupra tuturor corpurilor cosmice din Sistemul Solar atât la serviciile funciare din San Francisco, cât și la ONU și la guvernele american și rus. El a ajuns chiar să vândă „parcele lunare” de 4.000 m2, lângă Marea Liniștii, la peste 30 de euro/m2, scrie Revista Magazin.
Asa-zisul contract de vânzare-cumpărare e însoțit de o fotografie a „proprietății” și descrierea acesteia. Numai bună de pus în rama și de agățat pe perete! Imobiliarele selenare merg bine-mersi și pentru Lunar Republic Society din New York, care din 1999 a vândut milioane de metri pătrați de pe astrul nopților noastre. Unor persoane „lunatice”, desigur…
Sursa: efemeride.ro
