Dumnezeu versus atomul primordial

Așa cum știm, materia este nemărginită atât în spațiu cât și în timp, existând posibilitatea trecerii sale în anumite forme de energie și a acesteia la rândul său din nou în materie, energia și materia constituind formele de manifestare ale acesteia din urmă.

Această realitate a echilibrului cosmic stabil dar mai cu seamă cercetările astronomice moderne care au pus în evidență evoluția stelelor cu întreaga lor gamă de uriași roșii, pitice albe negre, pulsări, nove, supernove și găuri negre au constituit premisele apariției ipotezei Big Bang, a atomului inițial, sau Urknall, așa cum este cunoscută în literatura germană de specialitate, ipoteză adoptată de o serie de oameni de știință.

Această teorie susține că materia universului s-a aflat cândva sub formă extrem de concentrată, atomul inițial, după care, la un moment dat, a explodat dând naștere unor nori de materie care s-au grupat ulterior în superroiuri, roiuri, metagalaxii și galaxii.

Vechimea universului ar fi cuprinsă între 15 și 20 miliarde de ani. Având în vedere teoria de mai sus cât și evoluția spre găuri neutronice a unor stele din galaxia noastră, evoluție remarcată în ultimele decenii de multe observatoare astronomice, s-a formulat concluzia că universul va sfârși printr-o nouă concentrare de genul celei inițiale, după care va avea loc un nou Big Bang.

Dacă acest Big Bang inițial s-a produs ca o necesitate intrinsecă a materiei, de ce atunci acest lucru a avut loc într-un singur punct al universului și de ce într-un moment anume? Putem considera acest proces unic sau ciclic?

Poate că există posibilitatea ca ceva sau cineva să-l fi declanșat la un moment dat, urmând ca ulterior să-l reia după dorință. Studiul spectrului luminos emis de corpurile cerești, în speță stele, a evidențiat o anume alunecare către roșu a acestora, fapt care ar putea însemna apariția a noi centre de formare a materiei în Univers.

Modificarea lentă dar evidentă a dimensiunilor aparente ale unor corpuri cerești situate în imediata apropiere a altora, recte creșterea dimensiunii acestora în condițiile unor observații standard, poate fi interpretată ca fiind urmarea logică a procesului de naștere a materiei în univers, altfel spus a procesului de extensie a materiei și de apariție a unor noi formațiuni în cosmos.

Apariția universului dintr-un atom inițial, așa cum postulează adepții teoriei Big Bang, extensia continuă dar limitată și apoi concentrarea materiei universului după un model reticular, apariția stelelor și a planetelor începând de la o dată anume, mai precis de acum circa 20 miliarde de ani, poate prefața cu succes creaționismul, ideea că cineva ar fi declanșat acest proces la un moment dat după bunul plac.

Cine poate pune la îndoială cuvintele… și Dumnezeu a zis să fie lumină, și lumină se făcu.

Sursa: efemeride.ro