Tot mai aproape de descoperirea vieții extraterestre. O nouă ipoteză șocantă

sistem-solar-465x390

loading...

Şansele descoperirii unei planete precum Pământul sunt mici. Însă nu însemană că celelalte planete nu pot susţine viaţa. Cu cât cercetătorii analizează mai mult factorii necesari evoluţiei vieţii, cu atât realizează că Pământul deţine ingredientele necesare vieţii.

Cercetătorii consideră că planetele care orbitează în jurul stelelor roşii pitice au potenţial de a deţine factorii favorabili vieţii, informează InVerse. 

Astrobiologii din cadrul Institutului pentru Ştiinţe Naturale din Japonia au creat o ipoteză conform căreia factorii favorabili fotosintezei ar putea exista pe exoplanetele ce orbitează în jurul stelelor pitice prin observarea fenomenului ”red-edge”. Deoarece, în cadrul procesului de fotosinteză, lumina roşie este absorbită, cercetătorii au reuşit să identifice efectul ”red-edge” şi pe Pământ prin intermediul observării zonei aflate între lungimile de undă roşii şi infraroșii.

În cadrul unui nou studiu publicat în Scientific Reports, echipa japonează a sugerat că prin observarea efectului re-edge de pe exoplanetele ce orbitează stelele pitice roşii ar putea fi utilizat acelaşi proces precum cel de pe Pământ. Conform cercetătorilor, planetele care orbitează stelele pitice ar putea utiliza mult mai frecvent lumina infraroşie în defavoarea luminii vizibile, aşadar observarea efectului red-edge ar putea fi realizată prin intermediul lungimilor de undă mai exstinse.

Desigur, prin utilizarea acestui proces de detectare a vieţii, cercetătorii vor putea descoperi doar vegetaţiile acvatice. Plantele de la nivelul solului necesită lumină vizibilă pentru a creşte şi evolua. Aşadar zonele de vegetaţie ar putea exista pe exoplanete doar în mediul subacvatic.

Sursa: cerceteaza.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *