Un aparat care a schimbat lumea

radar

loading...

O legendă a celui de-al Doilea Război Mondial spunea că  piloţii britanici se descurcau foarte bine în raidurile nocturne din cauza că mâncau morcovi, ceea ce le îmbunătăţea vederea pe întuneric. Această dezinformare nevinovată i-o fi păcălit sau nu pe nemţi, fapt este că nu avea nicio legătură cu realitatea. Piloţii britanici se descurcau excelent în zborurile nocturne deoarece aveau radar.

Churchill a recunoscut contribuţia „celor câţiva care au salvat ţara de invazie în lupta pentru Britania”, dar cei ce au inventat şi realizat radarul care i-a ajutat pe aviatori nu au putut fi pomeniţi, odată ce radarul nu exista în mod oficial.

Radarul nu a fost inventat anume pentru a răspunde necesităţilor războiului. Proiectarea lui a avut loc în vreme de pace, în perioada dintre cele două războaie mondiale. Cel mai mare merit pentru inventarea radarului îi revine lui Robert Watson-Watt, care a început să dezvolte conceptul încă din anul 1915. Watson-Watt a fost iniţial interesat de radiotelegrafie şi apoi a devenit cercetător la Oficiul Meteorologic din Londra. Odată cu creşterea numărului de avioane, apăruse nevoia de a le proteja împotriva furtunilor şi a turbulenţelor atmosferice în general. Robert Watson-Watt a lucrat la radar de-a lungul anilor 1920, alăturându-se departamentului de radio al Laboratorului Naţional Britanic de Fizică. Acolo a contribuit la proiectarea echipamentului de navigaţie şi a radiobalizelor.

Sistemul radar utiliza semnale radio pentru a depista direcţia în care se aflau obstacole şi distanţa până la ele, cam în acelaşi fel în care liliecii emit semnale pentru a evita ciocnirea între ei şi cu obiectele solide. Radiobaliza sau antena radio emite unde radio. Acestea sunt reflectate de obiectele solide şi, prin măsurarea semnalului, se poate determina depărtarea la care se află obiectul.

Era evident că această nouă tehnică de aflare a distanţei putea avea aplicaţii militare. Câteva companii, inclusiv unele din Germania, au dezvoltat-o cu mare viteză. Watson-Watt a primit un post la Minister şi mână liberă să proiecteze radarul cât mai rapid posibil. Ȋn 1935, Watson-Watt îşi adusese radarul la punctul în care putea detecta o aeronavă aflată la 65 de kilometri. În 1937, se ocupa de instalarea unui şir de staţii radar de-a lungul coastelor britanice. Era esenţial să fii avertizat din timp de apropierea bombardierelor şi a avioanelor de vânătoare.

Chiar la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, savanţii britanici care se ocupau de radar au realizat o inovaţie revoluţionară: au creat un transmiţător cu microunde de mare putere. Aceasta dădea Marii Britanii un mare avantaj. Noul transmiţător dădea indicaţii absolut exacte, indiferent de condiţiile atmosferice. Folosea o rază scurtă, care putea fi concentrată. Un alt mare avantaj era că putea fi recepţionată cu o antenă mică şi compactă; astfel, era uşor de instalat pe avioane.

Stadiul dezvoltat al radarului la începutul războiului le-a dat britanicilor un avantaj semnificativ în faţa germanilor. întrucât avioanele inamice erau identificate din timp, dinainte de a intra în câmpul vizual, forţele aeriene britanice puteau fi desfăşurate cu eficienţă maximă. Germanii au început să zboare noaptea, crezând că nu mai pot fi văzuţi, dar avioanele britanice erau dotate cu mici transmiţătoare cu microunde, care le permiteau să „vadă” aeronavele nemţeşti chiar şi în bezna cea mai adâncă.

Radarul a jucat un rol important în înfrângerea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial. De atunci au fost găsite multe aplicaţii nemilitare ale radarului. Poate detecta fenomene meteorologice periculoase precum tornadele şi uraganele. Este util pentru navigaţia maritimă. Poate fi utilizat chiar şi la sol, ajutându-i pe arheologi să localizeze zidurile îngropate. Poate fi folosit în măsurarea vitezei traficului şi a distanţelor dintre planete. Radarul s-a dovedit a avea o gamă extraordinară de utilizări care nu ar fi putut fi prevăzute vreodată de inventatorii lui.

Invenţii care au schimbat lumea, Robert Castleden

Sursa: jurnalspiritual.eu

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *