Aceasta este boala secolului! Și nu, nu este cancerul!

Dementa-ca-pandemie

loading...

A fost odată cancerul: boala care a înspăimântat întreaga omenire și care face ravagii în continuare. Dar studiile medicale din prezent arată că demența este boala secolului, cea mai de temut. În timp ce cercetarea s-a aplecat cu precădere asupra găsirii tratamentelor, soluțiilor de prevenire și vindecare a cancerului, demența a fost lăsată în urmă.

Demența se referă la un set de simptome, inclusiv pierderea memoriei, confuzia și dificultățile în gândire sau limbaj, cauzate de un fel de leziuni ale creierului. Până acum apărea după vârsta de 65 de ani, iar riscul creștea odată cu vârsta. În prezent însă, rata celor care prezintă aceste simptome a împins vârsta mult mai devreme, lucru îngrijorător pentru specialiști.

Cele mai bune remedii disponibile în prezent pentru a trata a ceastă boală nu fac altceva decât să încetinească progresia bolii sau să amelioreze temporar simptomele sale. Dr. Dennis Gillings, președinte al Consiliului Mondial de Demență (World Dementia Council), a declarat că tratamentele pentru a opri demența pot fi dezvoltate dacă li se acordă atenția cuvenită.

Există mai mult de 100 de forme de demență, dar cele mai frecvente, care afectează o bună parte a omenirii, sunt cele care conduc la apariția bolii Alzheimer.

Un tip de demență care este din ce în ce mai des întâlnită între pacienți, este cea vasculară, în care celulele creierului mor din cauza restricției oxigenului în creier, ca urmare a unui accident vascular cerebral sau pentru că vasele de sânge sunt bolnave. Este un lucru obișnuit ca oamenii să aibă o combinație de demență vasculara și Alzheimer. Cauzele variază. Genetica joacă un rol deosebit în Alzheimer, dar din ce în ce mai mult, studiile arată că acum această boala apare și din cauza stilului de viață pe care îl avem în prezent.

Obezitatea, de exemplu, este puternic legată de demență – o teorie este aceea că excesul de grăsime eliberează hormoni dăunători pentru celulele creierului. Excesul de greutate, de asemenea, tinde să fie însoțit de hipertensiune arterială, colesterol și îngroșarea arterelor, crescând astfel riscul de demență vasculară.

Dieta de zahăr ridicată, impusă de alimentele pe care le consumăm în prezent, este o altă cauză a creșterii riscului apariției demenței vasculare și apoi a bolii Alzheimer, deoarece zahărul afectează acțiunea normală a insulinei, iar problemele apărute din cauza insulinei, duc la un exces de zahăr în sânge, deteriorarea vaselor sanguine, inclusiv cele din creier.

Demența nu este inevitabilă, spune Dr. Naji Tabet, lector la Brighton și Sussex Medical School. „Credem că într-un sfert din pacienții destinați să dezvolte cele mai comune cauze de demență, inclusiv mulți dintre cei cu o sensibilitate provenită din familie, poate fi oprită sau întârziată în mod semnificativ. Niciodată nu e prea devreme sau prea târziu pentru a începe să te gândești la ce ai putea face pentru a te proteja.”

Exercițiul fizic este vital, există sute de studii pentru a sprijini acest lucru. Acesta ajută la starea de spirit, care are un efect pozitiv asupra creierului. Crește alimentarea cu sânge a acestuia și scade riscul de boli de inimă și hipertensiune arterială, factorii principali care duc la demență. Studiile au aratat că exercițiile fizice energizează sistemul antioxidant din creier, ceea ce ar putea ajuta la stoparea acumulării de plăci de amiloid și dezvoltarea bolii Alzheimer.

În concluzie, stilul de viață trebuie controlat în așa fel încât să nu fie lăsat să influențeze negativ creierul. Obezistatea și stresul secolului în care trăim sunt factorii principali ai dezvolătrii demenței în rândurile celor care nu au moștenit-o din familie. Și cum obezitatea și stresul sunt pemanent prezente în viașa noastră, demența va ajunge să fie boala de care să ne temem mai mult decât cancerul.

Surse: cunoastelumea.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *