Există locuri în România care îţi dau fiori numai când auzi de ele. Oriunde mergi în ţară vei descoperi o mulţime de legende şi de locuri pline de mister. Născociri sau nu, miturile se transmit de la o generaţie la alta şi sunt mereu la fel de interesante. Mănăstirea Chiajna este un subiect al multor legende şi mituri urbane.
Multe legende s-au creat de-a lungul timpului despre Mănăstirea Chiajna din Giulești Sârbi. Crime, dispariții, boli toate au fost spuse de către localnici pe seama acestei biserici abandonate.
Mănăstirea a fost construită în apropierea a două cimitire. Înainte de a fi sfințită, biserica a fost atacată de turci, fiind considerată o fortăreață. Preoții nu au apucat să slujească niciodată în acest loc.
Din această cauză, biserica este considerată un loc blestemat, unde s-au multe lucruri inexplicabile, tragice. Localnicii care au trecut noaptea pe lângă biserică susțin că au văzut umbre și au auzit strigăte. Se spune că biserica este blestemată pentru că în urmă cu câteva sute de ani, clopotul a fost dat jos și aruncat în Dâmbovița, de teama turcilor care ocupaseră toată zona.
După această decizie, a urmat un lung șir de întâmplări ciudate sau tragice. În anul 1967, lângă biserică, a fost descoperit cadavrul unui tânăr elev. În buzunarul uniformei a fost descoperit un bilet de tren Titu-București.
Moartea a fost violentă. Tânărul a fost dat cu capul de pereții bisericii. Cum a ajuns tânărul lângă biserică, rămâne un mister. Băiatul fugise de acasă și conform anchetatorilor, fusese așteptat în Gara de Nord de un cunoscut.
Criminalul a fost descoperit la scurt timp, pentru că a încercat să folosească buletinul de identitate al victimei. În anul 2006, în localitatea din apropierea bisericii a avut loc un triplu asasinat. Un elvețian și-a omorât iubita, pe mama și soțul acesteia.
Elvețianul i-a ucis pe cei trei cu un pistol marca Glock 19. În serile cu lună plină, localnicii susțin că aud bătând un clopot care nu există. Construcția mănăstirii Chiajna a început în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti, 1774-1782 și a fost finalizată pe timpul lui Nicolae Mavrogheni, 1786-1790. Biserica a fost construită în stil neoclasic.
Are o înălțime de 17 metri și o lungime de 43 de metri. La cutremurul din 1977, turla bisericii s-a prăbușit. De-a lungul timpului, s-a încercat renovarea bisericii, însă toate demersurile au fost fără succes. După 230 de ani, blestemul dăinuie.
Ruinele Mănăstirii Chiajna se ridică în câmp, unde vântul urlă a pustiu iar ciorile croncăne nestingherite, printre gunoaie şi câini înfometaţi. Despre biserica-cetate se spune că este un loc bântuit şi nu o dată oamenii au povestit că, dacă li s-a întâmplat să treacă noaptea prin zonă, au văzut umbre stranii şi au auzit sunete înfricoşătoare pe lângă pereţii mănăstirii. Tot aici, localnicii din Giuleşti-Sârbi spun că în nopţile cu lună plină se mai aude încă sunetul unui clopot, clopotul mare al mănăstirii, care a fost aruncat în apele revărsate ale Dâmboviţei undeva în secolul al XVIII-lea.
La mijlocul anilor ’90, se spune că doi studenţi de la Politehnică pasionaţi de mistere şi paranormal au dispărut în mod bizar, fapt întărit de apariţia, în 2008, a unui film documentar. Filmul, făcut public pe YouTube şi intitulat „Bucureşti, 13”, spunea povestea celor doi şi folosea imagini video care fuseseră, chipurile, filmate de aceştia în expediţii precedente la mănăstire. Totuşi, se pare că povestea este doar un fel de „Blair Witch” dâmboviţean şi că nu este nimic altceva decât ficţiune.
Atraşi de legendele care înconjoară zidurile Mănăstirii Chiajna, se spune că sataniştii au transformat acest loc într-unul în care îşi desfăşoară adesea ritualurile. Deseori aici se regăsesc urme de focuri care au ars peste noapte şi în jurul căruia s-ar fi putut aduna adepţii bisericii diavolului.
Pe pereţii construcţiei se pot citi tot felul de inscripţii. Undeva în interiorul ei, însă, pe unul dintre ziduri, a apărut ceva ce pare a fi un chip misterios. Unii spun că ar fi figura unei fete, alţii văd un înger şi au fost chiar ochi care au zărit Sfinxul. Una dintre cele mai răspândite variante ar fi că este tocmai chipui fiicei doamnei Chiajna, Ancuţa, ucisă la ordinul mamei sale după ce se căsătorise fără aprobarea ei cu bărbatul iubit, iar apariţia atrage pelerini din toată ţara care vor să vadă minunăţia.
loading...