Cortul lui Moise și Templul lui Solomon
Până la venirea pe lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica Creștină avea două prototipuri: cortul, construit de către Moise, prorocul și mentorul iudeilor, și templul din Ierusalim, ridicat de către Solomon, regele evreilor (a. 970 – 930 î. Hr.). Conform Vechiului Testament ambele biserici au fost create din însăși porunca lui Dumnezeu.
Cortul lui Moise
Când profetul Moise a condus fuga poporului evreu din Egipt, ajungând pe vârful muntelui Sinai, a primit de la Dumnezeu Tablele (lespezi de piatră) Celor Zece Porunci, cunoscute de noi ca Decalog. Tot atunci Moise a auzit vocea lui Dumnezeu: ”Și așa să înjghebezi cortul după modelul care ți s-a arătat în acest munte” (Ieșirea. 26, 30). Moise l-a construit cam într-o jumătate d an; aceasta era o construcție piramidală din țesături scumpe atârnate de stâlpi. În cort se afla Chivotul Legii, o ladă în care se păstrau Tablele Celor Zece Porunci ale lui Dumnezeu, cupa cu mana cerească, ce hrănise poporul evreu pe parcursul a patruzeci de ani de pribegie în pustiu, sceptrul lui Aaron, fratele lui Moise, desemnat să fie primul preot.
În cort, slujeau preoții. Tot acolo, profetul Moise stătea de vorbă cu Dumnezeu, ascultându-I poruncile. Cortul era locul unde se rezolvau litigii și neînțelegeri.
Construcția cortului permitea dezasamblarea, mutarea și asamblarea ulterioară. Chivotul Legii a însoțit poporul evreu în timpul pribegiei, iar atunci când evreii au pășit pe Pământul Făgăduinței cortul a fost instalat în Galgala, iar apoi mutat în Șilo.
Templul din Ierusalim
Cortul prorocului Moise le-a servit evreilor timp de 480 de ani, după care împăratul Solomon a construit în Ierusalim, pe muntele Moria, o superbă biserică din piatră, unde a fost mutat Chivotul Legii cu toate lucrurile sfinte. După aceea, cortul nu mai este pomenit în Vechiul Testament.
Templul lui Solomon a fost construit în șapte ani și jumătate; în timpul sfințirii lui, din cer a pogorât un nor misterios și Solomon a auzit glasul lui Dumnezeu: ”Ți-am auzit rugăciunea și cererea ta către Mine și ți-am îndeplinit toate după vrerea ta; am sfințit templul pe care l-ai zidit, ca să petreacă numele Meu acolo în veci și vor fi ochii și inima Mea acolo în toate zilele.” (3 Regi, 9, 3-9). De atunci, templul din Ierusalim a devenit centrul vieții religioase a mult încercatului popor evreu. Templul înălțat de Solomon a fost distrus în anul 589 î. Hr., de hitiți, în timpul invaziei lui Nabucodonosor, regele Babilonului. În anul 500 î. Hr. el a fost reconstituit, fiind numit ”Al doilea Templu din Ierusalim”, în care, conform Evangheliei, a propovăduit și Iisus Hristos.
Templul lui Solomon precum și cortul lui Moise erau alcătuite în interior din trei părți: curtea (ea poate fi identificată cu pridvorul Bisericii Creștine), sanctuarul (poate fi identificat cu însăși biserica) și Sfânta Sfintelor (poate fi identificată cu altarul). Similitudinea aceasta este mai mult formală, deoarece biserica și prototipurile ei din Vechiul Testament sunt implicate în slujbe în mod diferit. În așa fel, partea principală a slujbei din Vechiul Testament – sacrificiul simbolic de sânge – se producea în curte, unde se afla altarul. În Sfânta Sfintelor preotul putea intra numai o dată pe an. În Biserica Ortodoxă Creștină, principala parte a slujbei se petrece în altar și semnifică sacrificiul real, nu simbolic, al ”Jertfei celei Nesângeroase” pentru iertarea păcatelor.
Svetlana Rudzievskaia, ”Biserica Ortodoxă”