Comunismul în România nu a apărut brusc, ci a fost rezultatul unor procese politice și sociale complexe, desfășurate pe parcursul decadelor din perioada interbelică și după Al Doilea Război Mondial. Contextul istoric și influențele externe au jucat un rol esențial în formarea regimului comunist, care a avut un impact major asupra dezvoltării ulterioare a țării.
Contextul precomunist și ascensiunea mișcărilor radicale
În perioada interbelică, România a trecut printr-o perioadă instabilă, marcată de crize economice și sociale, care au favorizat apariția unor mișcări politice extremiste. După Marea Unire din 1918, țara s-a confruntat cu provocări interne, inclusiv tensiuni etnice, lipsa unei economii dezvoltate și o clasă politică marcată de corupție și instabilitate. Acestea au dus la o mare nemulțumire socială, iar mulți cetățeni s-au îndreptat către ideologii radicale, în căutarea unor soluții rapide pentru problemele lor.
Una dintre cele mai importante mișcări care au apărut în acest context a fost Mișcarea Legionară, cunoscută și sub numele de Garda de Fier. Fondată în 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu, mișcarea legionară promova o ideologie naționalistă, ortodoxă și antisemită. Aceasta a devenit tot mai influentă în perioada interbelică, având un număr mare de susținători în rândul tineretului român, dar și al unor segmente ale elitei politice.
Mișcarea a fost caracterizată printr-un puternic anticomunism și o retorică violentă, care a dus la numeroase conflicte cu autoritățile și cu alte grupuri politice. Între 1937 și 1938, a fost organizată o serie de atacuri asupra liderilor politici și a minorităților, iar în 1938, în urma instaurării dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Legiunea a fost interzisă și mulți dintre membrii săi au fost arestați.
Ascensiunea Partidului Comunist și influențele externe
În perioada interbelică, în paralel cu mișcarea legionară, a apărut și Partidul Comunist din România (PCR), care și-a construit treptat influența în rândul muncitorilor și al intelectualilor. Totuși, Partidul Comunist a avut mult mai puțină susținere populară în comparație cu mișcările extremiste de dreapta. Cu toate acestea, pe măsură ce URSS-ul și regimul sovietic câștigau influență în Europa de Est, comuniștii din România au început să beneficieze de sprijinul Moscovei, care i-a sprijinit în lupta lor împotriva autorităților române.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, România a fost în mare parte aliată cu Germania nazistă, iar Partidul Comunist a fost în continuare marginalizat de autoritățile naționaliste și de cele fasciste. Totuși, în perioada 1944-1945, după înfrângerea Germaniei, Uniunea Sovietică a câștigat un control tot mai mare asupra Europei de Est, iar România a devenit treptat o țară sub influența sovietică.
Tranziția de la monarhie la comunism: abdicarea regelui și instaurarea unui regim totalitar
După înfrângerea Germaniei și retragerea forțată a trupelor germane din România, URSS-ul a jucat un rol activ în reorganizarea statului român. În august 1944, armata sovietică a început să avanseze în România, iar în momentul în care România a semnat armistițiul cu Uniunea Sovietică, Partidul Comunist a început să câștige influență. La 23 august 1944, regele Mihai I a reușit să detronizeze regimul antonescian (al mareșalului Ion Antonescu), iar România a început să se orienteze spre un nou regim.
Însă, deși regele Mihai a fost la început un simbol al unei Românii democratice, adevărata putere politică a fost preluată rapid de Partidul Comunist, susținut de Uniunea Sovietică. În 1945, PCR a încheiat o alianță cu alte partide politice din guvernul român, sub presiunea Moscovei. Astfel, în 1947, Partidul Comunist a reușit să-l forțeze pe regele Mihai I să abdică și să plece în exil, iar România a devenit republică populară sub conducerea comuniștilor.
Reprimarea opoziției și consolidarea regimului comunist
După abdicarea regelui, Partidul Comunist a început să implementeze măsuri drastice pentru a-și consolida puterea. Au fost arestați și condamnați mulți dintre liderii opoziției politice, iar țara a fost supusă unei perioade de teroare politică. Regimul a început să naționalizeze industriile și să colectivizeze agricultura, iar statul a preluat controlul asupra tuturor sectoarelor economice. Multe dintre fostele elite politice, economice și culturale ale României au fost pur și simplu eliminate din viața publică.
Pe lângă aceste măsuri economice, regimul comunist a implementat o cenzură severă și o supraveghere continuă a populației, având un control total asupra educației și mass-media. Cultura română a fost subordonată ideologiei marxist-leniniste, iar orice formă de opoziție politică sau intelectuală a fost brutal reprimată.