Emoțiile negative îți umbresc starea de bine? Iată 5 pași pentru a scăpa de ele

emotii negative

loading...

După două decenii de lucrat cu vedete de televiziune, de cinema și din sport, politicieni dar și cu oameni de rând, Patrick McNally, psiholog și unul dintre cei mai apreciați specialiști din lume, a ajuns la concluzia, simplă dar foarte importantă și anume, că oamenii au nevoie de o tehnică ca să scape cât mai repede de energia negativă… pentru că dacă nu reușesc să scape de frică, de îndoieli, anxietate și depresie au șanse foarte slabe sau chiar deloc să ducă o viață bună.
Această metodă este revoluționară de a îndepărta emoțiile negative, așa că începe acum:
Pasul 1:
Gândește-te la orice te deranjează, te îngrijorează, te întristează sau înspăimântă: alege cele mai rele lucruri prin care treci acum.
Pasul 2:
În timp ce te tot gândești la aceste lucruri, vezi unde anume în corp detectezi aceste emoții. Unii oameni au simțit aceste emoții în piept, mâini, stomac, gât, între sâni (la femei), sau deasupra stomacului (bărbații simt mereu în zona așa). Fii conștient unde se regăsesc aceste simțiri în corpul tau.
Pasul 3: emoțiile negative
Observă în ce direcție se mișcă aceste emoții. Trebuie să se miște – toate emoțiile se mișcă tot timpul. De exemplu, vreau să te gândești la starea de neliniște. Când o persoană este neliniștită, de obicei afirmă că are fluturi în stomac.
Pasul 4:
Până acum ar trebui să te fi gândit la acest lucru, să îl simți și să știi direcția în care se mișcă emoția. Acum uită-te profund în mintea ta. Este o imagine sau un film? Citește paragraful (a) dacă este o imagine sau citește paragraful (b) dacă este un film.

(a) Dacă este o imagine ceea ce vezi, înarmeaz-o și îndepărteaz-o din mintea ta, micșorând imaginea până ajunge la dimensiunile unei vederi. Îndeparteaz-o din nou până ajunge la dimensiunile unui timbru poștal. Când a ajuns la cea mai mică dimensiune, inspiră adânc și suflă până când imaginea dispare.
În timp ce faci asta, pune-ți mâinile în zona corpului unde sunt emoțiile. Apoi împinge emoțiile din corp în directia opusă. Așa că de exemplu, dacă simți că emoțiile se aflau în zona de jos a stomacului deplasându-se în sus, vei folosi mâinile ca să miști emoțiile în zona de mai jos. În timp ce sufli ca să îndepărtezi imaginea vei descoperi că ai îndepărtat emoțiile din corp.
(b) Dacă în mintea ta vezi un filmuleț, alege cea mai neplăcută parte din acesta și îngheață-l. Acum ai obținut o imagine și poți să folosești aceeași modalitate de îndepărtare a emoțiilor ca cea din paragraful de mai sus (a).
Pasul 5:
Testează-ți rezultatele. Încearcă să te gândești din nou la același lucru care te îngrijora și vei simți cât de uimitor de diferită este experiența acum.

Sursa: viataverdeviu.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *