Interesanta poveste a orașului ale cărui străzi sunt pavate cu aur

Pare ireal, dar în județul Maramureş există un oraş care are străzile pavate cu aur. O spune chiar primarul, care adaugă zâmbind că tocmai acest lucru îl împiedică să asfalteze acele zone.

„Oraşul Baia Sprie putem să spunem că are mai multe drumuri pavate cu aur. Poate că nu este singurul din ţară.  Ne-am întreabat de multe ori cum putem să fim atât de săraci financiar când noi nu putem asfalta aceste drumuri pentru că am acoperi aurul din ele. Da, chiar există pe orice drum de pe Dealul Minei, oriunde ai păşi, iei o piatră şi o duci la analize, sigur găseşti o mică cantitate de aur”, spune Dorin Paşca, primarul oraşului.

Oraş minier

În jurul oraşului Baia Sprie sunt săpate galerii miniere încă de pe vremea romanilor, dar epoca cea mai prolifică pentru exploatarea metalului preţios a fost în jurul anilor 1700. Documentele istorice spun că în zonă erau aproximativ 75 de exploataţii miniere aurifere. Este singurul loc din România în care se pot vedea erele geologice ale exploatării. Aurul s-a extras din băile din zonă până în anul 2006 când s-a închis şi ultima mină.

„Drumul aurului”

Puţine oraşe din lume se pot mândri cu străzi pavate din aur, dar riveranii din Baia Sprie spun că se mândresc cu ce au. Edilul oraşului spune că ar vrea să pună în valoare potenţialul turistic al zonei.

„Ne-am gândit că toată zona Băii Mari, al Bazinului Minier al Maramureşului ar putea avea un drum al aurului iar oraşul Baia Sprie ar putea fi mijlocul acestuia. Acest drum ar putea începe la Nistru şi s-ar putea termina la Băiuţ. Pe toate aceste cărări strămoşii noştri au cărat sute de tone de aur, cu spatele, cu caii sau cu maşinile”, spune Dorin Paşca.

Şi-ar dori redeschiderea minelor

Dorin Paşca spune că şi-ar dori redeschiderea minelor de pe raza oraşului pentru că ar fi o şansă unică de revigorare economică a zonei. Spune că, deocamdată, legislaţia în vigoare nu-l ajută, dar face eforturi în acest sens.

„S-a tot vorbit de redeschiderea minelor şi aici în Baia Sprie ne-am dori acest lucru. Deocamdată legile nu ne ajută, dar lucrăm şi la asta. Cum am deschis spitalul închis de Guvern, putem redechide şi minele. Noi avem mineritul în sânge”, spune edilul.
De altfel, mai mult de 60% dintre locuitorii oraşului Baia Sprie au avut legătură cu mineritul într-un fel sau altul.

Istorie zbuciumată

Orașul Baia Sprie, așezat pe valea râului Săsar, la poalele munților Gutâi, are o suprafață de 91 km pătrați. Înzestrat cu un peisaj natural deosebit, a fost în secolele XVIII, XIX și stațiune turistică. Multă vreme minele din Baia Mare și Baia Sprie au reprezentat proprietatea reginei.

În anul 1411, cele două orașe sunt cedate de regele Sigismud lui Stefan Lazarevisc, despot sârb, în schimbul cetătii Belgradului, iar mai târziu, în 1427, stăpan al orașului avea să devină Gheorghe Brancovisc. Numele ambilor stăpâni au lăsat gusturi amare locuitorilor din acele vremuri. Ei au asuprit locuitorii băștinași pentru îmbogățirea lor personală.

Domnia lui Iancu de Hunedoara, între anii 1446 – 1453, ca stăpân al ținutului, aduce și privilegii orășenilor. Acestor privilegii li se vor adăuga și altele, mai târziu, de către regele Matei Corvin. O serie de evenimente au adus amărăciune în rândul populației orașului, astfel: în 1460 prințul polonez Albert vandalizează orașul, în 1562 turcii atacă locurile cu vehemență, în 1589 orașul a fost incendiat aproape în intregime, în 1690 orașul își cedează minele statului în schimbul scutirii de dări, în 1710, din cauza epidemiei de pesta, mor 580 de locuitori, anul 1771 este marcat de invazia tătarilor, iar în anul 1780 orasul a fost inundat, apa distrugand multe locuinte. În 1782 are loc o invazie de lăcuste care a făcut mari stricăciuni recoltelor.

Cu toate acestea orașul a rămas viu. Bogățiile din adâncurile Dealului Minei au asigurat prosperitatea și refacerea pagubelor ivite.

Au fost perioade de înflorire dar și regrese marcate de scăderea populației. Conform primelor date rămase din timpul împărătesei Maria Tereza, populația a crescut de la 300 de locuitori la aproximativ 5000 de locuitori și a rămas constantă până la mijlocul secolului trecut.

Sursa: voceatransilvaniei.ro