Biserica Ortodoxă Română (BOR) este una dintre cele mai vechi instituții din spațiul românesc și a jucat un rol esențial în formarea identității naționale și în viața politică a țării. De-a lungul secolelor, BOR nu a fost doar un simbol al credinței, ci și un actor politic influent, un pilon de rezistență culturală și, uneori, o extensie a puterii de stat. Acest articol documentat explorează momentele-cheie ale transformării Bisericii Ortodoxe Române și impactul său în evoluția politică a României – de la epoca medievală până în prezent.
🏛️ 1. BOR în Evul Mediu: între domnie și divinitate
În Țările Române medievale, Biserica Ortodoxă era profund integrată în mecanismele de guvernare. Domnitorii nu puteau fi înscăunați fără binecuvântarea clerului, iar mănăstirile erau adevărate centre de putere economică și politică.
- Domnii ctitoreau biserici pentru legitimitate politică.
- Biserica intermedia relația cu Imperiul Bizantin și ulterior cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol.
- Clerul avea influență asupra educației și administrației.
📌 BOR devine „partener de stat” în construirea autorității politice.
🏞️ 2. Secolele XVII–XVIII: Biserica și lupta pentru identitate
În contextul presiunilor otomane și austro-ungare, BOR s-a implicat activ în păstrarea limbii și culturii românești.
- În Transilvania, clerul ortodox a fost un simbol al rezistenței în fața maghiarizării.
- Tipăriturile religioase în limba română au devenit un instrument de coeziune națională.
- Mănăstirile funcționau și ca „ambasade culturale”.
📌 Religia devine vector al rezistenței naționale și al conștiinței de neam.
🏛️ 3. Secolul al XIX-lea: Naționalism și autocefalie
Secolul XIX aduce o ruptură majoră – BOR începe să se desprindă de influența fanariotă și să se apropie de ideea unui stat național român.
- 1864: Reforma lui Alexandru Ioan Cuza secularizează averile mănăstirești, reducând puterea economică a BOR.
- 1885: Recunoașterea autocefaliei BOR de către Patriarhia Ecumenică.
- 1925: BOR devine Patriarhie, consolidându-și statutul național.
📌 Biserica devine instrument de legitimare a ideii de stat românesc unitar.
🛑 4. Perioada comunistă: compromis, supraviețuire și colaborare
Regimul comunist a privit religia cu suspiciune, dar BOR a fost singura biserică permisă în spațiul public.
- Colaborarea dintre BOR și Securitate este un subiect controversat (vezi cazul Patriarhului Justinian Marina).
- Multe biserici au fost distruse în perioada Ceaușescu, dar BOR a rezistat ca instituție.
- Clerul a fost infiltrat, dar și a reușit să salveze parte din patrimoniul cultural.
📌 Supraviețuirea BOR sub comunism a implicat tactici de compromis și adaptare.
🕊️ 5. După 1989: Libertate, influență și controverse
BOR a cunoscut o revenire spectaculoasă după Revoluție:
- A fost reintrodusă religia în școli.
- S-au construit peste 4000 de biserici noi.
- Catedrala Mântuirii Neamului a devenit un simbol național, dar și o sursă de polemici.
Totuși, BOR a fost criticată pentru:
- Lipsa unei asumări clare privind colaborarea cu regimul comunist.
- Implicarea în decizii politice sau sociale (ex: referendumuri, poziții față de legislația LGBTQ+).
- Gestionarea fondurilor publice.
📌 BOR rămâne un actor influent în societate, dar cu nevoi de reformare și transparentizare.
✅ Concluzie
Istoria Bisericii Ortodoxe Române este profund legată de destinul politic și identitar al țării. De la partener al domnitorilor medievali la jucător în ecuațiile statului modern, BOR a fost martor și participant la toate marile transformări. Rolul ei nu este doar religios, ci și cultural și politic, iar viitorul va depinde de capacitatea sa de adaptare și de asumare a trecutului.