Constantin Brâncoveanu rămâne una dintre cele mai tragice și impresionante figuri ale istoriei românești. Domnitor al Țării Românești între 1688 și 1714, a fost un lider respectat pentru viziunea sa politică, abilitatea diplomatică și contribuțiile culturale remarcabile. Însă sfârșitul său tragic, executat de otomani împreună cu cei patru fii ai săi și ginerele Ianache, a lăsat o amprentă adâncă asupra istoriei. Mai mult, mulți cred că un blestem s-a abătut asupra familiei sale, pecetluindu-i destinul.
Cine a fost Constantin Brâncoveanu?
Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654, într-o familie boierească influentă. A preluat tronul Țării Românești în 1688, după moartea unchiului său, Șerban Cantacuzino. Domnia lui a fost marcată de o politică abilă de echilibru între marile puteri ale vremii: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Rusia țaristă.
Brâncoveanu a fost un sprijinitor al culturii și al ortodoxiei, ridicând numeroase biserici și mănăstiri, inclusiv Mănăstirea Horezu, considerată o capodoperă a stilului brâncovenesc. În același timp, averea sa impresionantă i-a atras numeroși dușmani.
Căderea în dizgrație și moartea sa tragică
Timp de 26 de ani, Brâncoveanu a reușit să mențină Țara Românească relativ independentă, însă creșterea puterii sale și imensa sa avere l-au transformat într-o amenințare pentru otomani. În 1714, marele vizir Gin Ali Pașa a obținut aprobarea sultanului Ahmed al III-lea pentru a-l înlătura de pe tron.
În Săptămâna Mare a anului 1714, Brâncoveanu și familia sa au fost arestați și trimiși la Istanbul. Acolo, domnitorul a fost închis în temuta închisoare Edikule („Șapte Turnuri”), unde a fost torturat pentru a-și divulga averea.
Pe 15 august 1714, chiar de ziua sa de naștere și de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și ginerele său Ianache au fost duși în fața sultanului. Li s-a dat o singură șansă de a-și salva viețile: să renunțe la credința ortodoxă și să se convertească la islam.
Brâncoveanu a refuzat cu demnitate, spunând:
„Fiii mei! Iată, toate avuțiile și orice am avut le-am pierdut; să nu ne pierdem însă și sufletele! Stați tari în credința ortodoxă, căci orice sunt sub soare, toate sunt deșertăciuni și visuri înșelătoare. Bucurați-vă, că pentru credința adevărată murim!”
În fața tatălui lor, cei patru fii ai săi au fost decapitați unul câte unul. Brâncoveanu a fost ultimul care a fost ucis. Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor, dar ulterior au fost recuperate de creștini și îngropate în secret.
Blestemul familiei Brâncoveanu
Moartea violentă a domnitorului și a fiilor săi a dat naștere unei legende despre un blestem care a urmărit familia Brâncoveanu. Se spune că după execuție, sultanul Ahmed al III-lea ar fi spus:
„Să se stingă numele Brâncovenilor din neamul oamenilor!”
În mod straniu, acest blestem pare să fi prins contur. În anii următori, familia Brâncoveanu s-a stins treptat. Soția lui Constantin, Marica, a trăit în sărăcie și a fost nevoită să recupereze osemintele soțului ei în secret, îngropându-le în 1720 la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Ultimii descendenți ai Brâncovenilor au murit fără moștenitori direcți, iar numele familiei a dispărut din istorie, întărind și mai mult legenda blestemului.
Canonizarea lui Constantin Brâncoveanu
Pentru sacrificiul său, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Constantin Brâncoveanu în 1992, alături de fiii săi și de sfetnicul Ianache. Astăzi, aceștia sunt cinstiți ca sfinți mucenici, iar ziua lor de prăznuire este 16 august.
Mormântul lui Brâncoveanu de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou a devenit un loc de pelerinaj, iar memoria sa este păstrată vie ca un simbol al curajului, credinței și sacrificiului suprem.
Povestea lui Constantin Brâncoveanu nu este doar o pagină tristă din istoria României, ci și o lecție despre demnitate și credință. Indiferent dacă blestemul care i-a urmărit familia este real sau nu, moartea sa rămâne unul dintre cele mai dramatice episoade din trecutul nostru.
Brâncoveanu nu a fost doar un domnitor, ci un martir care și-a sacrificat viața și familia pentru a nu renunța la valorile sale. Iar moștenirea sa spirituală rămâne vie, peste secole, în sufletul românilor.