Nevoia de bârfă și evoluția grupurilor umane

Psihologul R. Dunbar a studiat comportamentul diverselor specii de maimuțe, măsurând doi parametri: pe de o parte, mărimea grupurilor în care trăiau și, pe de alta, volumul creierului lor.

A constatat că fiecare specie de maimuță are o mărime diferită a creierului și trăiește în grupuri variabile ca mărime. Comparând mărimea creierului cu cea a grupurilor a constatat existența unei corelații simple. Cu cât creierul speciei este mai mare, cu atât maimuțele formează grupuri mai numeroase.

Maimuțele cu creierul mai mic trăiesc în grupuri mai puțin numeroase decât maimuțele cu creier mediu (macaci), care, la rândul lor, formează grupuri mai puțin numeroase decât maimuțele cu creier mare (cimpanzeii).

Mărimea grupului pare a fi legată de cea a creierului. R. Dunbar consideră că explicația este următoarea: un creier mai mare permite întreținerea relațiilor sociale cu congeneri mai numeroși, memorarea caracteristicilor unui număr mai mare de semeni.

Astfel, R. Dunbar consideră că apariția limbajului este cea care a permis primilor oameni să rezolve această dilemă, ajutându-i să câștige timp și să întrețină legături sociale similare despăducherii, fără a fi în contact cu o persoană anume. Omul a menținut astfel relații sociale cu grupuri mai mari de congeneri printr-o despăduchere „verbală”, adică prin căutarea păduchilor, în sens figurat, prin povestiri, bârfe, zvonuri.

Presa de tip tabloid exploatează o tendință de bază a ființei umane, nevoia de a auzi și de a colporta bârfe. Psihologii evoluționiști consideră că instinctul de a bârfi este mai mult decât un detaliu de suprafață al psihologiei noastre: este de fapt baza primelor societăți. Faptul că suntem din ce în ce mai mult în căutarea unor mijloace de satisfacere a instinctului prin intermediul presei de tip tabloid arată o deteriorare a relațiilor sociale tradiționale. Altă dată în sate, poștașul, învățătorul și alții se adunau să vorbească despre ultimele noutăți și întâmplări ale unuia sau altuia din sat. Legăturile sociale erau menționate printr-un flux verbal constant care apropia oamenii, chiar dacă subiectul conversațiilor era adesea superficial.

Odată cu șubrezirea structurilor sătești și creșterea individualismului citadin, nevoia de a-și forma un grup de amici bârfitori s-a orientat progresiv spre coperțile colorate ale presei de tip tabloid.

Sursa: Sébastien Bohler, „150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică”, ed. Polirom, 2009