Prestigioasa revista National Geographic a ales-o pentru coperta numarului din ianuarie 2017 pe Avery Jackson, o fetita de 9 ani din Statele Unite care și-a schimbat sexul în 2012.
„Ceea ce este bine în faptul că am devenit fată este că nu mai sunt obligată să semăn cu un băiat”, spune Avery Jackson, o fetita de noua ani din Statele Unite, care a suferit o interventie chirurgicala de schimbare a sexului. Sub titlul “Revolutia genului”, revista National Geographic a ales sa dedice primul numar din 2017 poveștii copilului care este transsexual de la varsta de cinci ani.
Fotografia de pe prima pagină a revistei este realizată de fotoreporterul britanic Robin Hammond.
Într-un lung editorial, redactorul șef al National Geographic, Susan Goldberg, a explicat alegerea revistei pentru această copertă ieșită din comun. “Vrem să aruncăm o privire asupra rolurilor tradiționale ale genului, în întreaga lume, dar vrem în același timp să ne uităm la gen ca la un spectru.
Astăzi nu vorbim numai despre rolul genurilor pentru băieți și fete, evocăm de asemenea înțelegerea noastră tot mai mare a oamenilor care sunt implicați în această chestiune a genului”, a a scris jurnalista.
Potrivit Agerpres care citeaza madame.lefigaro.fr, Susan Goldberg precizează că aproape 80 de copii de 9 ani, întâlniți în întreaga lume, sunt și ei prezenți în paginile revistei pentru a discuta despre această chestiune problematică: cum sunt ei afectați de problemele de gen?
Sursa: puterea.ro