În anii interbelici, România era o țară în care modernitatea și tradiția se ciocneau permanent. În spatele ușilor închise ale unor licee de elită, un fenomen bizar înflorea: cursurile secrete de hipnoză. Nu există multe documente oficiale, dar mărturiile, articolele de presă și notițele private ale unor profesori demonstrează că hipnoza nu era doar un spectacol de bâlci, ci un instrument experimental de autocunoaștere și educație.
De ce hipnoză? Contextul fascinant al Europei interbelice
După Primul Război Mondial, Europa era obsedată de psihologie, ocultism și spiritism. La noi, între 1920 și 1938, revistele și gazetele culturale publicau articole despre mesmerism, telepatie și studiile lui Sigmund Freud, Carl Jung sau Émile Coué. În același timp, la București, Societatea de Psihologie organiza conferințe despre „sugestia mentală” și efectele hipnozei asupra voinței.
În acest climat intelectual, profesorii de filosofie, psihologie și biologie din liceele mari (cum ar fi Sfântul Sava din București, Liceul Internat din Iași sau Liceul Emil Racoviță din Cluj) au început să discute în particular despre cum pot testa puterea autosugestiei asupra elevilor.
Profesorii vizionari: cine ținea lecțiile
De obicei, pionierii acestor cercuri erau profesori cu studii universitare la Paris, Viena sau Berlin, unde intrau în contact cu cercurile de psihanaliză. Un exemplu notabil este Dr. Vasile Băncilă, profesor de filosofie, care, potrivit unor scrisori private, discuta cu elevii despre „sugestia mintală” și capacitatea hipnozei de a activa părți latente ale memoriei.
Nu exista un „manual oficial” — majoritatea informațiilor veneau din traduceri ale lucrărilor lui Freud, Coué și Bernheim, aduse ilegal în țară sau circulând în copii de mână.
Elevii aleși: cine participa
Participarea nu era deschisă oricui. De obicei, erau chemați elevi cu performanțe foarte bune la logică și filosofie, dar și cu curiozitate față de ocult. Lecțiile aveau loc seara, în cancelarie sau în casele profesorilor. Temele nu se discutau la orele oficiale. Într-o scrisoare publicată parțial în 1937, un fost elev povestea cum „ne adunam câțiva în laboratorul de biologie și învățam să inducem somnul hipnotic colegului de pe bancă”.
Ce se învăța concret
1. Tehnici de inducție hipnotică: Privirea fixă, pendulul clasic, comenzi verbale.
2. Autosugestia: Cum să-ți controlezi teama de examene, să-ți îmbunătățești memoria sau să-ți „programezi” un obicei nou.
3. Hipnoza colectivă: Teste experimentale, uneori la cererea profesorului, pentru a demonstra „puterea minții colective”.
4. Limitele hipnozei: Elevii aflau ce se poate și ce nu se poate obține prin sugestie. Unii profesori avertizau despre riscul tulburărilor psihice.
Controverse și secrete
În ziarele conservatoare ale vremii, rarele zvonuri despre aceste „experimente” erau atacate dur. Un articol din Universul (1935) avertiza că „unii tineri se joacă de-a doctorii sufletului” și „își pun în primejdie sănătatea minții”. În plus, Biserica Ortodoxă condamna orice practică de manipulare a voinței ca fiind necreștină și primejdioasă.
De aceea, cercurile s-au menținut neoficiale, fără aprobarea Ministerului Instrucțiunii Publice. Orice profesor prins risca destituirea.
Exemple din presă și mărturii
Printre puținele surse există articole vechi și mărturii recuperate de istorici ai educației:
- În Revista de Filosofie (1928) se menționează „experimente de sugestie mentală” făcute la Iași.
- În Adevărul Literar și Artistic (1931) apare un interviu cu un profesor care recunoaște, voalat, „lecții de autocontrol inspirate de Coué”.
- În jurnalele unor elevi păstrate în arhive (ex. Arhivele Naționale, fondul Liceul Internat) există note despre „seara de hipnoză” și „testul de amnezie hipnotică”.
Ce s-a întâmplat după 1945
Venirea regimului comunist a însemnat sfârșitul experimentelor. Orice discuție despre ocultism a fost interzisă. Psihologia a devenit disciplină „științifică” strictă, fără ramuri „burgheze” ca hipnoza sau parapsihologia. Profesorii care mai încercau experimente erau raportați și anchetați.
Un fenomen pe jumătate pierdut
Astăzi, puțini români știu că liceele interbelice nu erau doar locuri de disciplină severă, ci și de curiozitate intelectuală extremă, uneori riscantă. Cursurile secrete de hipnoză rămân o dovadă că dorința de a înțelege mintea a fost mereu mai puternică decât regulamentele școlare.