Teorie șocantă. Dinozaurii contemporani cu oamenii?

dinozauri (1)

loading...

Niciun om nu a apucat sa vada vreun dinozaur in carne si oase, daca este sa ne luam dupa teoriile paleontologice, reptilele uriase ar fi disparut cu 63 de milioane de ani inainte ca primii hominizi sa fi umblat pe Pamant. Exista si sceptici, care aduc in discutie o ipoteza socanta: dinozaurii nu au disparut, ci au coexistat cu oamenii pana in prezent.

Credem ca nu exista cultura in care sa nu apara cel putin o reprezentare a unei creaturi reptiliene de staturi gigantice. De la balaurii si monstrii din mitologiile europene si pana la dragonii asiatici, intreaga istorie a omenirii este presarata cu relatari, mai mult sau mai putin credibile, a unor vietuitoare pe care astazi, cu greu ne putem abtine sa nu le comparam cu reptilele preistorice. Chiar daca multe dintre acestea pot fi considerate simple creatii ale mintii umane, dovezi mai presus de orice banuiala par sa confirme o teorie incredibila: nu toti dinozaurii au disparut in urma cataclismului de acum 65 de milioane de ani.

Nu ne vom referi aici la monstrul din Loch Ness sau altfel de creaturi asemanatoare acestuia, a caror existenta tine mai mult de criptozoologie decat de realitate; ci la dovezi palpabile, reprezentate de marturiile sapate in piatra ale primilor oameni, marturii care, dar, nu se opresc aici ci merg, asa cum vom vedea, pana aproximativ de zilele noastre.

Istoria recenta ne-a demonstrat ca teoriile privitoare la extinctia animalelor preistorice pot fi combatute. Este elocvent cazul celacantului (Coelacanthus Latimeria), pestele preistoric despre care se credea ca ar fi disparut acum peste 70 de milioane de ani, sau cel al pinului Wollemi (Wollemi Nobilis), veritabil dinozaur al lumii vegetale a carui extinctie ar fi trebuit sa aiba loc, conform cercetatorilor, in urma cu cam 150 de milioane de ani. Ambele forme de viata au fost descoperite sau, mai bine spus redescoperite, in secolul XX, dand peste cap teoriile vechi de peste 150 de ani ale oamenilor de stiinta. inca o data daca celacantul si pinul Wollemi au supravietuit presupusei extinctiei in masa de acum 65 de milioane de ani, de ce nu ar fi facut-o si alte vietuitoare contemporane lor?

Metasequoia
Arborele preistoric metasequoia a fost pentru prima oara descris in 1941, de catre biologul chinez Shigeru Miki, fiind prezentat drept una dintre plantele fosile din era mezozoica. Cu atat mai mare a fost mirarea oamenilor de stiinta cu cat, numai 3 ani mai tarziu, in 1944, un alt om de stiinta chinez, Zhang Wang, semnala prezenta unor arbori ale caror conuri erau identice cu cele de metasequoia. Din pricina celui de al doilea razboi mondial, cercetarile au fost sistate pana in 1946, ele fiind reluate de catre botanistii Wan Chung Chen si Hu Hsen Hsu, cei care in 1948 uimeau o lume intreaga confirmand banuielile lui Zhang Wang : pomi din specia metasequoia existau inca in stare salbatica in regiunea Modaoxi din China.

Desi, in urma cu circa 90 de milioane de ani, metasequoia era un copac comun in emisfera nordica, schimbarile dramatice ale climei i-au rastrans drastic habitatul. In prezent, doar cateva mii de exemplare mai traiesc in zona salbatice, cei mai multi dintre ei fiind crescuti in parcuri si gradini botanice din toata lumea. Inruditi indeaproape cu sequoia sempervirens, uriasii pomi din California, metasequoia par niste rude pitice ale acestora, dimensiunile lor ajungand la ‘’numai’’ 40 de metri inaltime si circa 2 metri grosime. Fapt nemaintalnit la alte specii de conifere, metasequoia pare a fi pastrat reminiscentele trecului, schimbandu-si anual acele.

In 1948, Universitatea Harvard trimitea in China o echipa de cercetatori care avea sa recolteze seminte si mostre de la trei copaci metasequoia pe care, ulterior, le-a trimis mai multor centre de cercetare din lume. Cu toate aceste, in 1980 s-a observat ca toti copacii rezultati din cele trei mostre sufereau de o maladie nestiuta, fapt datorat variabilitatii genetice scazute. Incepand cu 1990, China a lansat un program vast de repopulare a padurilor cu metasequoia, distribuind mai multor tari mostre care sa restabileasca diversitatea genetica.

Pinul Wollemi
Unul dintre cele mai neobisnuite cazuri de descoperire a unei plante preistorice este cel din 10 septembrie 1994, atunci cand un tanar alpinist australian, David Noble, a remarcat intr-una dintre expeditiile sale un pom neobisnuit, care parea sa nu se incadreze in nici una dintre categoriile cunoscute. Descoperirea avea sa faca senzatie, cu atat mai mult cu cat noua specie era considerata disparuta de mai multe milioane de ani. inca o data ceea ce este de-a dreptul uluitor, este faptul ca arborele se afla la numai 150 de kilometri de Sydney, in Parcul National Wollemi, fara ca nimeni sa fi remarcat vreodata prezenta sa.

In Biblie apare ruda mai puternica a sarpelui. Spre deosebire de alte religii, miturile si legende la evreii cartile nu pomenesc de „dragon” sau de balaur. Cel mai apropiat animal de asta este Leviathan, pomenit in Cartea lui Iov. Dumnezeu il intreaba, ironic, pe Iov: „Poti tu sa prinzi Leviatanul cu undita? Sau sa-i legi limba cu o funie?” Din acest vers putem intelege ca el este un animal de apa. Descrierea lui continua la superlativ, (in cap. 41), culminand cu afirmatia „este Imparatul celor mai mandre animale”. Traditia l-a transformat intr-un sarpe urias, traind in Ocean, dar afirmatia ca „Din gura lui tasnesc flacari, scapara scantei de foc din ea. Din narile lui iese fum ca dintr-o caldare care fierbe, ca dintr-o caldare fierbinte. Suflarea lui aprinde carbunii, si gura lui arunca flacari.” (Iov 41, 19-21) seamana prea mult cu descrierea unui balaur-dragon ca sa fie intamplatoare.

Un alt animal fabulos intalnit in Cartea lui Iov este Behemothul (cap. 40). Behemoth este pluralul cuvintului „behemah”, care inseamna „fiara”. Deci, numele animalului este Fiare – implicand probabil ca are marimea si taria mai multor animale. El a intrat in traditii ca un animal urias, un fel de King Kong – dar in versiunea romaneasca i se spune „ipopotamul”, reflectand opinia cercetatorilor ca Dumnezeu in acele versuri se refera la al doilea cel mai mare animal terestru. In antichitate, hipopotamul era un animal intalnit des pe valea Nilului, deci evreii il cunoscusera. La descrierea lui apar dar doua elemente care ne fac sa credem ca „fiare” este un alt fel de animal: intr-un loc ni se spune ca isi gaseste alimente in munti (or, hipopotamul nu urca „in munti”, preferand vaile mocirloase ale campiilor), si ca „cel ce l-a facut l-a inzestrat cu o sulita” – fapt ce ne duce cu gandul mai curand spre rinocer, nu cu mult mai mic decat hipopotamul.

Pietrele Ica
In 1562, conchistadorii spanioli aduceau in Europa, pe langa aurului civilizatiilor sud-americane si cateva artefacte misterioase, sub forma unor pietre de andezit, care fusesera gravate cu imagini ale unor animale neidentificate la acea vreme. De fapt, cele dintai mentiuni ale acestor pietre aveau sa apara in 1526, atunci cand parintele Simon, preotul iezuit care il insotise in expeditia sa pe Claudio Pizzaro, nota in propriul jurnal uimitoarea descoperire.

Invatatii vremii aveau sa le considere reprezentari ale unor creaturi fantastice din miturile precolumbiene; asta pana in 1930, atunci cand in localitate Ica din Peru, arheologii descopereau in mormintele incase alte cateva zeci de astfel de pietre. Nu mica a fost mirarea cercetatorilor atunci cand au identificat in desenele inca de acum circa 500 – 1500 de ani, reprezentari adanci ale unor dinozauri considerati disparuti in urma cu milioane de ani.

Ce este si mai surprinzator este faptul ca uriasele reptile (Triceratops, Stegozaur sau Pterozaur) sunt reprezentate in compania oamenilor, in scene domestice , cum ar fi cea in care un barbat calareste un triceratops, sau scene de lupta, in care razboinici inca infrunta reptile gigantice. Dr. Javier Cabrera, reprezentant al Centrului Cultural de Antropologie din Peru, sustine ca nu mai putin de 1100 de astfel de pietre au fost descoperite pana in prezent, desi numai cateva dintre ele prezinta imagini ale dinozaurilor, restul ilustrand scene din viata populatiei inca.

Dinozaurul Anasazi
Una dintre cele mai socante ilustrari ale unei reptile preistorice a fost descoperita in Statele Unite ale Americii, in statul Utah, zona populata pana in 1200 e.n de catre misterioasa populatiei amerindiana, anasazi. Pana si cei mai sceptici dintre oamenii de stiinta au fost nevoiti sa recunoasca faptul ca animalul gravat pe peretele unei stanci seamana izbitor cu ceea ce astazi am numi, un brontozaur. Desi s-a sugerat ca animalul ar fi o reprezentare a unei fiinte imaginare din folclorul local, asemanarea sa cu uriasul ierbivor de acum peste 65 de milioane de ani este evidenta si ridica inca multe semne de intrebare.

Sursa: secretelefemeilor.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *