Uimitorul tărâm al înțelepților. Trebuie să afli secretele Shambalei
Despre Shambala s-au scris uimitoare povești și s-a menționat în nenumărate rubrici de religie și cultură. Chiar ilustrul scriitor Mircea Eliade pomenește despre acest tărâm într-o nuvelă fantastică „Strada Mântuleasa”. Scrieri budiste străvechi vorbesc despre acest tărâm mirific ca fiind atât real, cât și mitic adică cuprinzând domeniul ceresc. Fiind descris ca un izvor de înțelepciune ancestrală, credința în el era cândva larg răspândită în China sub denumirea de Kun Lun – o vale în care nemuritorii trăiesc în perfectă armonie. În tradiția indiană există un loc denumit Kalapa, aflat la nord de Himalaya și în care trăiesc oameni desăvârșiți. În Rusia se spune că în drumul spre Mongolia ajungi la Belovodai, loc în care oamenii sfinți trăiau separate de lume, „o țară a apelor albe”.
Munții Tibetului ascund un tărâm misterios numit Shangri-La. Acest misterios tărâm aflat la nordul Tibetului unde munții închid în strânsoarea lor văi secrete fertile și pline de verdeață, nu este trecut pe vreo hartă. Locul exact al lui Shangri-La despre care se spune în Tibet că ar fi Shambala, se poate afla în regiunea Tibetana din Himalaya, în munții Cun Lun din China sau poate în Altai din Mongolia. Legendele și textele referitoare la Shangri-La indică totuși o zonă la nord de India.
Înainte de invazia chineză, platoul Tibetan era cel mai izolat tărâm locuit de pe pământ, tocmai aceasta favorizând nașterea unei civilizații spirituale condusă de Dalai-Lama, direct din templul lui aflat in Lhasa. Călugării budiști și misticii Tibetului dețineau și dețin încă puteri ieșite din comun. Una din tehnicile cele mai cunoscute este Lung-gom-pa, un exercițiu care le permitea Tibetanilor să străbată distanțe foarte întinse într-un timp foarte scurt. O altă tehnică (prezentată și pe canalul TV Discovery) era cea de Tumo, tehnica prin care tibetanii rezistau la temperaturi foarte joase fără vreun acoperiș și cu o îmbrăcăminte extrem de sumară, ei putând să doarmă în zăpadă la temperaturi de minus 40 de grade la altitudini de 5000 m, aproape goi. Această descriere a Tibetului sacru este foarte aproape de descrierea mirificului tărâm Shambala.
Călătorul rus Nicolas Roerich, membru al societății Teofizice, întrebând un lama dacă Shambala este un loc real, i se răspunse: “Shambala este un măreț domeniu ceresc și nu are de a face cu pământul nostru”. Multe texte sacre budiste descriu drumul și harta care duce în Shambala, dar mai degrabă obstacolele (munți, râuri, păduri) și drumurile piezișe sunt probe și teste spirituale pe care aspirantul parcurgându-le dobândește accesul în domeniul Shambalei. Pe lângă aceasta, tradiția budistă vorbește de un paradis subteran denumit Agharta, care este și el legat de existența Shambalei. Roerich îl numea Agharti și auzise de el în timpul unei expediții prin munții Altai din Mongolia și Tibet. Un lama i-a spus că Shambala se afla chiar în inima țării Agharta și este condusă de un „rege al lumii”. Textele sacre vorbesc de orașul Shambala ca fiind perfect rotund, în el se înalță coloane, piramide, și temple colosale, locuitorii săi fiind ființe desăvârșite spiritual, trăind într-o perfectă pace și armonie. Rolul acestui centru este acela de a menține pacea și armonia în lume și de a inspira și ghida spiritual locuitorii planetei.
Sursa: almeea.ro
