Coperte sau coperți? Tu știi cum este corect?
Uneori, orice ar scrie în dicţionar, obişnuinţa de a folosi o formă sau alta este mai puternică. Atât de puternică încât învinge şi DEX-ul! Este cazul formei „coperţi”.
Mulţi dintre noi o ştim din copilărie, dar în acea vreme era pusă la colţ împreună cu „ciocolăţile”. „Coperte” şi „ciocolate” erau personajele pozitive, bune de pus la panoul de onoare. „Ciocolăţile” au rămas tot la colţ, dar „coperţile” au ajuns să împartă acelaşi articol de dicţionar cu mult lăudatele „coperte”. Şi nu în orice dicţionar, ci în DOOM, dicţionarul acela care ne învaţă cum să scriem, cum să vorbim şi cum să folosim corect formele cuvintelor. Ba chiar şi în DEX.
Problema e rezolvată, dar cu două forme corecte, apar dilemele. În marea de texte de pe Internet găseşti tot felul de opinii. Unii sunt categorici: „coperţi – aşa ştiu eu”; alţii spun „pluralul este coperte; aşa scrie în dicţionar”; cei documentaţi oferă şi explicaţia pertinentă: „potrivit DOOM 2 ambele forme sunt corecte”. Mai găsim şi nuanţări: într-adevăr, în DOOM2, ambele forme – coperte/ coperţi – sunt acceptate (prima e de preferat).
În virtutea tradiţiei şi a exerciţiilor de gramatică executate cu mai mult sau mai puţin zel în şcoala generală, e normal ca forma „coperte” să fie cea preferată. Cel puţin pentru cei care au terminat şcoala generală înainte de apariţia lui DOOM 2, pare într-adevăr firească doar forma „coperte”. Însă pentru cei care preferau forma „coperţi” şi când aceasta era „în ilegalitate”, de ce ar fi „coperte” forma de preferat? Cu toate acestea, unii chiar sunt nostalgici, citez: aș prefera să zic coperte. Oricum mi se pare ciudat noul dicționar, pentru că se acceptă și formele mai gresite. Dar „coperte” este în continuare formă recomandată. Celor cărora le pasă de exprimarea corectă în limba română le-aş recomanda să se mobilizeze pentru a lua apărarea altor forme de plural aflate sub asediu: de exemplu, să recomande forma „monede”, pentru că „monedele” chiar se bat cu „monezile” să-şi păstreze locul în DEX.
Sursa: România Actualități