La apusul vieţii, retragi din contul tău ceea ce ai depozitat de-a lungul vieţii. Sfaturi pentru fericire de la un bătrânel înțelept
Într-o zi, un bătrânel în vârstă de 92 de ani, mic de statură şi foarte prezentabil, vădit preocupat de aspectul său exterior, a intrat într-o casă de batrani.
Soţia sa murise de curând, la vârsta de 70 de ani, iar el fusese nevoit să plece din casă.
După câteva ore de aşteptare în holul casei de bătrâni, el a zâmbit cu blândeţe când i s-a spus că încăperea în care urma să locuiască era pregătită.
În timp ce mergea încetiţor catre lift, sprijinindu-se în baston, eu am început să-i descriu cum arată camera lui, vorbindu-i şi despre draperia de la geam.
Îmi place foarte mult – mi-a spus el, cu entuziasmul unui băieţel de 8 ani, care tocmai primise în dar un căţeluş.
Domnule, dar încă nu aţi văzut camera. Mai aşteptaţi o clipă, aproape am ajuns.
Nu are nicio importanţă cum arată camera – a răspuns el. Fericirea e o stare pe care am ales-o în mod aprioric. Nu de mobilier sau de modul în care este decorat spaţiul depinde faptul că îmi place sau nu camera, ci mai degrabă modul în care am hotărât eu să o percep. Am decis deja în mintea mea că îmi place camera în care voi locui aici. Este o decizie pe care o iau în fiecare zi, când mă trezesc.
Am posibilitatea de a alege. Îmi pot petrece ziua în pat, enumerând toate problemele pe care le am cu anumite părţi ale corpului meu care nu mai funcţioneaza prea bine, sau mă pot trezi mulţumindu-i Cerului pentru acele părţi din mine care înca mai funcţionează normal.
Fiecare zi este un dar şi, câtă vreme îmi pot deschide ochii, mă voi concentra asupra noii zile şi asupra tuturor amintirilor fericite pe care le-am creat în viaţa mea.
Bătrâneţea seamănă cu un cont bancar. La apusul vieţii, retragi din contul tău ceea ce ai depozitat de-a lungul vieţii.
Aşadar, sfatul pe care l-aş da fiecărui om este să depoziteze cât mai multă fericire în contul bancar al memoriei sale.
Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la umplerea contului meu cu amintiri fericite, cont pe care continui să îl umplu şi acum.
Aminteste-ţi aceste sfaturi simple pentru fericire:
Eliberează-ţi inima de ură.
Eliberează-ţi mintea de griji.
Trăieşte cu simplitate.
Dăruieşte mai mult.
Renunţă la aşteptări.
Sursa: traiestezambind.ro