Să nu vă răzbunați niciodată cu mâna voastră! Lăsați cerul să o facă în locul vostru!

Dumnezeu Tatal

loading...

Se întâmplă ca anumite persoane să se plângă că s-a făcut împotriva lor magie neagră; ele au avut o anumită boală sau un anumit accident, simt prezențe ostile în jurul lor și sunt sigure că cineva le vrea răul și le-a făcut magie neagră. Evident, dacă am privi aceste persoane, ne-am da seama că nu e adevărat, chiar ele însele sunt de vină pentru că au ajuns în această stare jalnică. Ele nu sunt rezonabile și atunci e inevitabil, după un anumit timp, să nu întâlnească tot felul de dificultăți în exterior și în interior. Numai că, în loc de a recunoaște erorile lor, e mult mai ușor să-i acuzi pe alții.

Pentru a ajuta aceste persoane, ar trebui să le spuneți: „Iată, pentru a șterge efectele acestei magii negre, trebuie să vă puneți serios pe treabă: în fiecare zi să vă rugați, să meditați, să învățați să vă stăpâniți gândurile, sentimentele, gesturile. Imaginați-vă că lumina intră în voi și penetrează toate celulele voastre.” Dupa câtva timp, ele se vor simți mai bine.

Celui ce crede că trebuie să se apere, voința îi argumentează: există un inamic care vrea să-i facă rău, și voința îl împinge să facă ceva pentru a riposta. Dacă îi spun că el însuși s-a autoîmbolnăvit, voința sa nu se va mobiliza pentru a lupta. Dacă boala vine de la el, el nu va lupta: nu ne place să ne batem cu noi înșine. În timp ce, dacă el crede că altcineva i se opune, e stimulat. De aceea, dacă unii cred că sunt victimele magiei negre, trebuie uneori să-i lăsăm să creadă totul, dându-le cele mai bune metode pentru a-și ameliora starea. Și cele mai bune metode sunt de a lucra asupra lor înșiși, pentru a se purifica și a se lega de Cer.

Acum, e adevărat, magia neagră există și unii pot fi victimele ei, dar nu trebuie să luptăm cu aceleași mijloace. Chiar dacă aveți dovezi că cineva a făcut magie neagră împotriva voastră sau contra altei persoane, nu ripostați folosindu-vă și voi tot de magia neagră. Utilizați numai metodele magiei albe, adică metodele luminii: protejați-vă, sau protejați persoana cu lumină. Cea mai buna protecție este aura; forțele și spiritele tenebroase nu au nicio priză asupra celui care are o aură puternică.

Desigur, există mijloace mai materiale, mai concrete. Puteți, de exemplu, să vă puneți acasa, sau mai bine afară, în fața ușii voastre, o plantă cu spini: cactus, aloe, etc., și cereți acelei plante să vă protejeze dezagregând prin spinii ei curenții negativi care vă sunt trimiși. Dar, nimic nu face cât aura pe care ați reușit să o formați în jurul vostru grație unei vieti pure și luminoase. Această viață pură, ca un izvor strălucitor, respinge tot ceea ce este rău.

Ei da, priviți un izvor: el curge și strălucește fără încetare, și chiar dacă cineva ar vrea să-l murdărească aruncând mizerii în apă, el continuă să curgă și curentul va duce mizeriile. Izvorul va rămâne mereu curat, viu, pentru că nu încetează să curgă. Atunci, luați izvorul ca model, deveniți asemănător lui, faceți să strălucească dragostea voastră și veți fi protejați de entități și de influențe răufăcătoare, nici măcar nu veți observa cum acestea încearcă să vă murdărească și să vă facă rău, le veți rejecta, așa cum face izvorul.

Puteți să vă protejați împotriva magiei negre, dar nu încercați să luptați împotriva magilor negri, pentru că nu e așa de ușor, bunele intenții nu ajung. Trebuie să fii luminos, foarte puternic, îndrăzneț, pentru a înfrunta forțele răului, pentru că ele sunt înspăimântătoare și cel căruia îi este frică, este doborât.

Desigur, e natural, dacă cineva v-a facut rău, sunteți tentat să vă răzbunați, dar nu trebuie să o faceți. Știți exact, după dreptate, ce pedeapsă merită? A da o amendă de mii de franci unui om care nu are alți bani pentru a trăi, e la fel cu a da aceeași amendă unui miliardar? Dacă credeți că o persoană care v-a lezat merită neapărat o pedeapsă, adresați-vă lumii invizibile spunând: „Iată, această persoană mi-a făcut asta și asta, și din cauza a ce mi-a facut am acum mari dificultăți în acel domeniu. Vă rog, deci, să interveniți pentru ca răul a cărui victimă sunt să fie reparat.” Depuneți astfel o plângere în fața Cerului, ca și cum aceasta s-ar petrece în cadrul vieții curente în fața tribunalelor, și Cerul va vedea cum trebuie acționat. Dar voi, în orice caz, nu faceți nimic, nu căutați să vă răzbunați în niciun fel.

Sursa: almeea.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *