Ce mănâncă și cum trăiesc cei mai longevivi oameni

piramida-alimentatie-sanatoasa

loading...

Dieta tradiţională asiatică este una dintre cele mai apreciate din lume: ajută la pierderea câtorva kilograme şi, mai ales, promovează o stare de sănătate bună, respectiv longevitate.

Mulţi susţin că stilul alimentar asiatic nu se potriveşte europenilor, însă nu ar trebui să uităm că ultimele studii au arătat că cei mai longevivi oameni sunt japonezii, şi asta tocmai datorită dietei specifice. Specialiştii au demonstrat că asiaticii prezintă un risc mai scăzut de cancer, boli cardiace, diabet şi obezitate, punând toate acestea pe seama alimentaţiei bogate în legume, fructe, peşte, orez şi foarte puţină carne roşie. Bineînţeles, “secretele dietei asiatice” nu se opresc aici, dar sunt un bun punct de plecare pentru a vedea care sunt principiile ei şi în ce măsură le putem adopta şi noi.

Care sunt principiile dietei asiatice? Dacă îţi doreşti să slăbeşti, să reduci riscul unor afecţiuni sau pur şi simplu vrei să ai un tonus excelent, dieta asiatică ar putea fi una dintre opţiuni. Apoi, dacă te vei hotărî să o adopţi, ţine minte că asiaticii percep alimentaţia, mişcarea fizică şi atitudinea ca pe un tot unitar, aşa că va trebui să faci ajustări pe toate cele trei planuri.

Reguli privind alimentaţia

Moderaţia este cheia! În dietă sau stil de viaţă, moderaţia este la fel de importantă. Aşadar, mizează pe o dietă echilibrată şi variată, în care să nu abuzezi nici măcar de alimentele foarte sănătoase şi serveşte preparatele în boluri şi farfurii mici tocmai pentru a fi sigur că porţiile sunt moderate. De altfel, o celebră regulă asiatică spune că trebuie să îţi umpli stomacul jumătate cu mâncare, un sfert cu lichid şi să laşi un sfert liber pentru că mâncarea să fie digerată mai uşor.

Ce ar trebui să conţină meniul tău zilnic? Bineînţeles, preparatele şi alimentele asiatice ar trebui să fie primele în topul tău, după care vin cereale integrale, legume şi fructe (asiaticii consideră legumele gătite mai sănătoase decât cele crude), foarte puţină carne roşie, ulei de măsline, nuci, seminţe, peşte etc. Ceaiul verde stimulează activitatea enzimatică, îmbunătăţind digestia, aşa că se recomandă să îl bei cu 30 de minute înainte de masă. Carbohidraţii nu trebuie să depăşească 50% din totalul caloriilor zilnice, poate tocmai de aceea nici orezul nu se consideră a fi un fel principal în meniul asiatic, el doar completând alte preparate. Asiaticii mănâncă supe de tot felul de la miso şi din combinaţii de legume până la supa de oase.

E important ca acestea să fie călduţe pentru a ajuta, din nou, sistemul digestiv. Procentul câştigător în ceea ce priveşte legumele versus carne în dieta asiatică este de 3 la 1, aşa că încearcă să-l respecţi şi optează în special pentru legume cu un gust uşor amărui. Peştele şi fructele de mare sunt nelipsite în alimentaţia asiatică. Este de preferat peştele sărac în grăsimi saturate, de la somon, sardine, macrou până la hering şi păstrăv şi fructe de mare variate.
Alege alimentele în funcţie de “energia” lor: alimentele calde se consumă mai ales în sezonul rece, iar cele reci în sezonul cald tocmai pentru a echilibra procesele din organism.

Asiaticii consumă şi foarte multă soia, însă la noi cele mai multe produse specifice nu respecta “reţeta tradiţională”. Soia ar putea fi modificată genetic, procesată excesiv sau contaminată cu pesticide. Pentru a elimina aceste pericole, alege întotdeauna produse din soia fermentată: pasta miso, edamame, muguri de soia, tempeh etc. În procesul de fermentare se foloseşte întreaga legume, de aici derivând cele mai multe beneficii pentru sănătate, cum ar fi scăderea colesterolului sau controlul tensiunii arteriale şi a nivelului de zahăr din sânge. Produsele din soia nefermentată, în schimb, conţin de cele mai multe ori derivate din soia şi tot felul de adaosuri nesănătoase. Laptele, brânza sau carnea din soia fac parte din această a doua categorie. Alimentele fermentate sunt un “alt ingredient cheie” al dietei asiatice, şi asta pentru că stimulează bacteriile bune din intestin, susţinând totodată şi un sistem imunitar eficient.

Ce nu ar trebui să conţină dieta asiatică? Lactatele sunt cu totul interzise în dieta asiatică, laptele de vacă fiind considerat foarte nociv. Vestea bună este că îl poţi înlocui cu diverse subtitute, cum ar fi laptele de migdale sau cocos. E de preferat să eviţi zahărul sau substitutele sale. De altfel, fructele înlocuiesc deseori desertul, rezervat pentru ocaziile speciale. Evită băuturile în timpul mesei, în special cele reci pentru că lichidul diluează enzimele digestive.

Mişcare în fiecare zi

Mişcarea fizică este o componentă importantă a unui stil de viaţă sănătos, aşa că asiaticii merg pe jos 30-60 de minute pe zi sau optează pentru antrenamentele de tip mind-body, cum ar fi Tai Chi.

Schimbă-ţi mentalitatea!

Pentru ca toate aceste schimbări să dea roade, mentalitatea este şi ea foarte importantă. Te-ai putea regăsi în concepţiile asiatice, ceea ce va face acest proces mult mai uşor şi eficient, însă în caz contrar încearcă să le integrezi în viaţa ta. Fii mai deschis şi tolerant, nu te suprasolicita, fă-ţi timp pentru tine şi cei dragi, nu îţi consuma energia pe lucruri mărunte, nu judeca şi nu uita să te bucuri de viaţă.

Sursa: ebucataria.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *