Nan Madol. Află care este misterul pietrelor care levitează
În oceanul Pacific, undeva în Micronezia, se află una dintre cele mai enigmatice cetăți de piatră. În imediata apropiere a insulei de origine vulcanică Ponape, făcând parte din arhipelagul Carolinelor se află o colonie formată din nu mai puțin de 93 de insule construite artificial în apa foarte puțin adâncă din zona recifelor coraligene.
O barieră artificială protejează colonia de forța distructivă a valurilor oceanului.
Insulele sunt legate între ele printr-o serie de canale înguste, întregul complex purtând numele de Nan Madol. Pe una dintre ele se află o cetate de un tip deosebit, construită ca și întregul complex din blocuri hexagonale de bazalt de câte 3-6 metri lungime, blocuri ce cântăresc între 20 și 25 de tone fiecare.
Cetatea, înzestrată cu ziduri înalte de circa 9 metri și groase de trei metri, ridicate prin stivuirea acestor blocuri de piatră, prezintă un aspect destul de neobișnuit prin unicatul său constructiv, fiind formată din două incinte către care conduce o poartă de acces.
Fortificația Nan Dowas sau piața zidurilor mândre cum mai este încă cunoscută, neterminată, abandonată din vremuri imemoriale, constituie și astăzi un mister.
Cetatea nu are nimic în comun cu modul de construcție practicat de localnici. Legendele indigenilor vorbesc despre doi frați veniți cu un canoe de pe tărâmuri îndepărtate, care au devenit conducătorii insulei.
Ei ar fi construit întregul complex, pentru că dispuneau de forțe fantastice. Cu un fel de rugăciuni și cu niște cântece speciale, numai de ei știute, aceștia ar fi adus blocurile de bazalt prin aer, cu o asemenea repeziciune și exactitate, încât întregul complex ar fi fost construit într-o singură zi.
Alte legende vorbesc de o seminție ciudată de pitici isteți, dar foarte violenți care posedau forțe supranaturale. După ce opera a fost terminată, aceștia s-au retras în munți, unde localnicii cred că spiritele lor dăinuiesc și acum.
După aceștia ar fi venit pe insulă o populație de uriași. Surprinzător este faptul că cercetătorii japonezi au descoperit în anul 1928, oseminte ale unor oameni cu înălțime de peste doi metri.
Nu se știe cum au fost aduse blocurile de bazalt de la o distanță de 8 kilometri. Ipoteza că pietrele ar fi fost transportate cu piroagele este exclusă. Mai mult, condițiile de navigație nu permit vaselor de mare tonaj să tranziteze.
Levitația pietrelor este o temă pe care o întâlnim în cultura mai multor popoare. Există cetăți care au fost construite la altitudini de 6000 de metri, unde din cauza rarefierii oxigenului nu pot supraviețui, cu excepția unor mici rozătoare, nici un fel de mamifere.
Atunci când Cortes a ajuns în America a primit în dar de la azteci două discuri din aur cu diametrul de 25 de centimetri. Aceste discuri erau moștenite de azteci de la atlanți și erau în stare să inducă levitația. Acest fapt a fost consemnat de călugării din anturajul lui Cortes. Aceștia au mai relatat și despre un soi de fluier care emitea niște sunete ascuțite și despre o baghetă care ridica pietrele.
Sursa: efemeride.ro
